Mihai Silvășan: „Este cea mai bună echipă care a venit să joace într-un meci oficial aici la Cluj”
3 ore în urmăDubai Basketball, un adversar care nu mai are nevoie de nicio prezentare
3 ore în urmăVictorie cu emoții pentru CS Vâlcea împotriva lui CSM Târgu Jiu
17 ore în urmăCSU Sibiu îi administrează Rapidului a patra înfrângere consecutivă
17 ore în urmăSCM U Craiova o învinge pe CSM Târgu Mureș, grație triplelor marcate în sfertul trei
19 ore în urmă

CSKA Moscova este noua campioană a Euroligii masculine. Formația din Rusia a depășit în finala de la Fernando Buesa Arena din Vitoria-Gasteiz pe Anadolu Efes cu scorul de 93-81. Trupa lui Dimitris Itoudis a fost în permanență la conducere încă de la jumătatea primului sfert și au amortizat bine run-urile turcilor.
Începutul de meci a fost unul productiv pentru ambele formații care au înscris câte două coșuri de la distanță și au ajuns rapid la scorul de 10-10. CSKA a preluat pentru prima dată conducerea după jumătatea sfertului inaugural, 15-14, în urma unui coș de la 3 puncte al lui Cory Higgins. Americanul a înscris un nou coș de la 3 puncte și rușii erau la plus 4. Shane Larkin a răspuns cu o triplă pentru Efes. Au urmat 6 puncte la rând pentru CSKA și scorul ajungea la 24-17. Rodrigue Beaubois era ultimul marcator al sfertului, tot de la distanță dar rușii aveau un avantaj considerabil, 29-20. Trupa lui Itoudis a început actul secund cu un run de 5-0. Efes a revenit în sfert cu 4 puncte în urma unui fault antisportiv al lui Kyle Hines. CSKA a rămas în control până la jumătatea secvenței secunde. Au venit câteva ratări pentru ruși și Anadolu a revenit la mai puțin de 10 puncte, 41-34 cu 3 minute rămase din prima repriză. Finalul de sfert a curs tot în favoarea lui Anadolu Efes iar Simon, Micic și Larkin și-au dus echipa la doar două puncte la puază, 44-42 pentru CSKA.
Krunoslav Simon a deschis repriza secundă cu un coș de 3 puncte. CSKA a răspuns cu 4 puncte la rând marcate din apropierea inelului. Rușii și-au reactivat jocul devastator de la distanță și s-a mai o dată, 57-49. Larkin a venit rapid cu o triplă dar care a fost anulată rapid de Higgins. Anadolu a irosit un atac și CSKA a mai marcat o dată de la distanță prin Will Clyburn iar diferența creștea din nou, 63-52. Diferența a crescut la un maxim de 13 dar finalul de sfert a aparținut lui Anadolu iar Shane Larkin cu o triplă stabilea scorul după 30 de minute, 68-62 pentru CSKA. Sfertul decis a fost deschis de Chacho Rodriguez cu o triplă. Anadolu a avut o perioadă bună și a revenit la 4 puncte în urma lui CSKA. Krunoslav Simon a irosit două atacuri pentru turci și CSKA s-a dus la 9 puncte, 80-71. Avantajul a ajuns la 12, după un tehnic încasat de banca lui Anadolu. Turcii nu au cedat și Simon marca o triplă cu 4 minute rămase de joc, după două ratări importante. A venit încă un coș de la distanță, de la Micic și diferența revenea la cea de la finalul sfertului trei. A venit un turnover pentru turci când se puteau apropia la o posesie, CSKA a profitat și ducea scorul la 85-77. A venit însă un fault antisportiv la Hackett. S-au făcut iar 4 puncte, după două libere Dunston și un coș pe pătrundere al lui Larkin. Elevii lui Ataman nu au mai avut limpezime în atac și CSKA a tranșat partida de la linia de fault.
Cory Higgins a fost cel mai bun jucător al finalei cu 20 de puncte, 3 recuperări și 2 pase decisive. Will Clyburn a terminat tot cu 20 de puncte plus 5 recuperări și 2 pase decisive. Nando De Colo a totalizat 15 puncte, 4 recuperări și 4 pase decisive.
Shane Larkin a fost cel mai bun marcator cu 29 de puncte, 2 pase decisive și o recuperare. Krunoslav Simon a terminat în double-double cu 15 puncte și 10 recuperări. Tot în double-double a terminat și Bryant Dunston, 13 recuperări și 10 recuperări.
foto: euroleague.net
U-BT Cluj-Napoca, aleasă de managerii generali din EuroCup drept cea mai sp...
Pentru prima oară în actuala stagiune, CSM Oradea a avut șapte străini pe f...
Șoc pentru Euroligă: Cel mai titrat club de pe continent, aproape de a deve...
CSM Oradea trece de Cedevita Zagreb pentru prima victorie în Top 16 din Eur...
Victorie fără emoții pentru U-BT Cluj împotriva lanternei roșii din EuroCup
BC Dubai pierde ultimul meci înainte de a veni la Cluj-Napoca
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!