David Rașoga, MVP-ul turneului final U20 Masculin
22 ore în urmăMihai Silvășan: „Am avut un caracter puternic și am reușit să câștigăm.”
23 ore în urmăEXCLUSIV. Bogdan Țîbîrnă: „Respectăm foarte mult U-BT Cluj, însă se poate întâmpla orice”
1 zi în urmăSuspans total vineri seara în Euroligă: Valencia supraviețuiește, Zalgiris nu
1 zi în urmăVIDEO. Coșul lui Fatts Russell, cu care U-BT și-a asigurat victoria în fața lui Buducnost
1 zi în urmă
Oficialii LNB Pro A, competiție care nu este sub egida Federației Franceze de Baschet, au hotărât încheierea în mod oficial a sezonului 2019/2020.
Pe lângă anularea în mod oficial a competiției, Adunarea Generală a stabilit că nu se va desemna o campioană și că sezonul 2020/2021 va alinia la start aceleași echipe, deci nu se va retrograda sau promova.
În ceea ce privește titlul de campioană, hotărârea oficialilor a fost ușurată de faptul că trei echipe se aflau la egalitatea în fruntea clasamentului. Este vorba despre LDLC Asvel, AS Monaco și JDA Dijon, toate cu un record de 21 de victorii și doar 4 înfrângeri.
O decizie extrem de interesantă a fost luată în privința sezonului următor, membrii comisiei au hotărât că acesta va începe doar în momentul în care publicul va avea acces în arene.
Mai citiți și:
Tony Parker susține că echipa sa a pierdut peste 3 milioane de euro din cauza pandemiei
*foto: lnb.fr
U-BT a făcut spectacol cu Buducnost într-o victorie „a la Cluj”
U-BT Cluj-Napoca a pierdut primul meci în play-off-ul din ABA
Cunoaștem toate echipele care s-au calificat în play-off-ul Ligii Adriatice
U-BT a făcut spectacol cu Buducnost într-o victorie „a la Cluj”
Cunoaștem toate echipele care s-au calificat în play-off-ul Ligii Adriatice
Ergin Ataman, antrenorul lui Panathinaikos, era aproape să îl bată pe tehni...
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!