Stiri

FOTO. Grecia - Finala cupei întreruptă!

Adrian Micinic

Adrian Micinic
10.02.2013

Ora 20:00
Tribunele au fost evacuate. Finala s-a reluat!

Arbitri au decis să întrerupă jocul în minutul 11 al partidei pe motiv că Michael Bramos de la Panathinaikos Atena a fost lovit cu un obiect aruncat din tribune. Astfel, fiind al doilea incident în care un jucător a fost lovit s-a decis întreruperea meciului și evacuarea celor prezenți în tribune.

De notat că organizatorii au permis umplerea tribunelor doar pe jumătate, astfel încât fiecare echipă a primit câte 1.800 de bilete în locul celor 3.500 solicitate inițial. Dovadă fotografie de mai sus, care arată că primele trei rânduri ale tribunelor au fost rabatate.

Ora 19:30
Se pare că mai mulți așa ziși suporteri au intrat pe parchet motiv pentru care arbitrii au decis să întrerupă meciul, trimițând echipele la vestiare. Jocul va fi reluat după evacuarea spectatorilor din sală. Așadar, finala Cupei Greciei se va juca fără public.

Potrivit mai multor surse media în sală este plin de poliție și forțe de ordine, însă aceștia refuză să îi rețină chiar și pe cei care au intrat pe parchet!

Meciul a fost întrerupt la scorul de 26-17 în favoarea lui Panathinaikos, în debutul sfertului al 2-lea.

Ora 19:15
Finala Cupei Greciei la baschet masculin este un nou prilej de răfuială între suporterii marilor rivale Panathinaikos și Olympiacos. Partida se dispută la această oră și va stabili în ce direcție se va îndrepta primul trofeu al anului în baschetul elen.

Americanul Kyle Hines (foto, întins la podea) a fost lovit de o torță aruncată de suporterii lui Panathinaikos în timp de pivotul lui Olympiacos efectua încălzirea alături de colegii săi. El a fost examinat și în afara câtorva fire arse de păr nu a suferit nicio leziune. Conducerea lui Olympiacos a decis să joace meciul deși potrivit regulamentului ar fi avut posibilitatea de a retrage echipa fie pentru a goli tribunele și a se juca fără public, fie pentru a se amîna disputarea finalei.

În plus, un suporter al lui Olympiacos a pătruns în zona VIP a sălii în care se dispută finala, și-a scos cureaua de la pantaloni și a început să lovească spectatorii prezenți în această zonă. Se pare că aceștia ar fi arătat semne obscene zonei în care sunt poziționați susținătorii campioanei Greciei și ai Europei.

Acestea sunt cele mai noi incidente consemnate la derby-urile dintre marile forțe ale baschetului elen și nu numai. În sezonul precedent finala campionatului a început cu mai bine de o săptămână de întîrziere după ce doi dintre jucătorii lui Panathinaikos au fost spitalizați ca urmare a atacării autocarului echipei de către suporterii rivalei. De asemenea, în trecut mai multe meciuri între aceste echipe au fost amânate din cauza problemelor de securitate în săli și în împrejurimi.

La finala din acest an ambele echipe au primit câte 1.800 de bilete pentru a le vinde suporterilor proprii. Finala se joacă la această oră.

Foto: eurohoops.net 

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!