Stiri

Franța a învins-o pe Israel în prelungiri în finala Campionatului European U20

Duminică, 16 iulie, în Heraklion, Creta, a avut loc ultima zi a Campionatului European de Baschet Masculin, divizia A. La fel ca la Campionatul Mondial U19, Franța a ajuns în finală, însă acolo a dat de o adversară neașteptată: Israel.

Elevii lui Elad Hasin au pierdut două din cele trei meciuri din faza grupelor și părea că nu vor reuși să ajungă la performanțele atinse în anii trecuți de naționala Țării Sfinte. Însă, apoi, Israel le-a depășit pe Spania, Germania și Belgia, formație care o eliminase pe Lituania, și s-a calificat din nou în finala campionatului.

De partea cealaltă, Franța a trecut la scor de Polonia (în optimi) și de Grecia (în semifinale), având un meci mai strâns doar cu Serbia: 82-73.

Lupta pentru aur a fost începută mai bine de Israel, care și-a adjudecat actul inaugural cu scorul de 26 la 17. A urmat un sfert în care s-a întâmplat exact opusul: Franța a dominat și a intrat în avantaj la vestiare: 47-44.

După pauză, tot elevii lui Aurelien Vizade Guillaume au condus ostilitățile, iar aceștia s-au distanțat la zece puncte, 61-51, cu patru minute și 20 de secunde rămase din sfertul al treilea. Adversarii nu au renunțat la luptă, ci au reușit o serie de acțiuni excelente și, la finalul penultimului act, scorul era 61 la 57 pentru Franța.

În sfertul patru, cele două formații au oferit un baschet foarte spectaculos, iar duetul Noam Yaacov – Danny Wolf a restabilit egalitatea. După un final intens, scorul a fost 72 la 72, astfel că a fost nevoie de prelungiri.

Maxime Raynaud a înscris o triplă, însă Ron Zipper a răspuns imediat. Apoi, Ilias Kamardine a marcat de la distanță, israelienii nu au mai izbutit să dea replica, iar Kamardine a mai reușit încă un coș de trei puncte, fiind și faultat. Jocul s-a dezechilibrat, Franța s-a distanțat decisiv și a câștigat cu 89 la 79.

Ilias Kamardine a terminat cu 23 de puncte, 7 pase decisive, 3 recuperări, 3 capace și 2 intercepții, având un indice al eficienței de +25. Cel mai bun marcator al campioanei a fost Maxime Raynaud: 26 de puncte, 5 recuperări, 2 pase decisive, un capac, +26 la eficiență.

De partea cealaltă, s-au remarcat Noam Yaacov (31 de puncte, 5 pase decisive, 3 recuperări, +27 la eficiență), Daniel Wolf (17 puncte, 16 recuperări, 4 pase decisive, 3 capace, 2 intercepții, +21 la eficiență) și Ron Zipper (15 puncte, 3 recuperări, 3 intercepții, +7 la eficiență).

Ilias Kamardine, cu medii de 14.0 puncte, 3.4 pase decisive, 2.9 recuperări și 2.6 intercepții a fost numit MVP-ul turneului. Jucătorul lui JDA Dijon a fost însoțit în formația turneului de israelienii Danny Wolf și Noam Yaacov și de Vangelis Zougris (Grecia) și Thijs De Ridder (Belgia).

Estonia și Croația sunt țările care au retrogradat în divizia B, locul acestora fiind luat de Cehia și Macedonia, primele două clasate la Campionatul European U20, divizia B.

Estonia a terminat turneul pe ultima poziție, fiind învinsă în meciul pentru locul 15 de Polonia. În mod normal, ultimele trei clasate retrogradează, astfel că și Polonia ar fi trebuit să fie printre aceste echipe. Însă, Polonia va fi gazda turneului U20 din 2024 și, din acest motiv, nu poate să retrogradeze. Principala victimă a acestei situații este Ucraina, care a terminat divizia B pe locul al treilea și ratează promovarea în divizia A.

Plină de dramatism a fost și confruntarea dintre Muntenegru și Croația, naționale ce au luptat pentru evitarea retrogradării. Luka Bogavac a înscris o triplă în ultima secundă, scorul a devenit 81-78 pentru Muntenegru, iar Croația a fost trimisă în divizia B.

*foto: fiba.basketball

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!