U-BT Cluj, învinsă de Hapoel Ierusalim după o repriză de prelungiri
4 ore în urmăVictorie de moral pentru CSM Oradea în fața lui Reggiana
5 ore în urmăKris Richard l-a egalat pe cel mai bun marcator din istoria FIBA Europe Cup
5 ore în urmăSlask Wroclaw a reușit una dintre marile surprize ale începutului de an în EuroCup
8 ore în urmăO nouă vedetă inclusă pe lista de joc la All-Star Game NBA
16 ore în urmă
Elan Chalon sur Saone a pierdut, scor 71-72, meciul de deschidere al noii ediții de campionat din Hexagon. Campioana în exercițiu a Franței a cedat în propriul fief pe mâna lui Asvel Villeurbane Lyon, una dintre cele mai importante echipe din sportul cu mingea la coș în această țară, aflată însă în declin.
Campionii au început mai bine desprinzându-se la patru lungimi pe parcursul primei secvențe, pentru ca după 20 minute de joc tabela de marcaj să indice scorul de 36-34. Lyon a trecut la conducere pe parcursul sfertului al 3-lea și a avut forța de a se menține la conducere până la final.
Michael Thompson a avut 13 puncte și 4 pase decisive, Uche Nsonwu-Amadi a contribuit cu 12 puncte și 14 recuperări, iar alți trei jucători de la Villeurbane au atins sau depășit pragul de 10 puncte marcate.
În replică, Blake Schilb (foto) a avut 16 puncte, 6 recuperări și 5 pase decisive, iar Nicolas Lang a terminat cu 13 puncte pentru Chalon.
În cursul serii de vineri (05.10), Paris Levallois, adversara lui BCM U Pitești în sezonul regulat al FIBA EuroChallenge, a surclasat pe Orleans, scor 93-75.
Sean May, absolvent al universității Duke și fost jucător în NBA, a totalizat 22 puncte și 7 recuperări, Antoine Diot a adăugat 19 puncte, 9 pase decisive și 7 recuperări, iar Jawad Williams a strâns 18 puncte și 5 recuperări pentru învingători. Unul dintre cei mai buni tineri jucători francezi, Andrew Albicy a terminat cu 15 puncte și 10 pase decisive pentru învingători. În replică, Caleb Green a strâns 17 puncte și 12 recuperări pentru Orleans.
Sâmbătă (06.10), sunt programate alte cinci meciuri din prima etapă a ligii profesioniste de baschet masculin din Hexagon. Echipa lui Vlad Moldoveanu, STB Le Havre, întâlnește în deplasare pe Boulazac.
Foto: lnb.fr
Victorie pentru Partizan Belgrad în fața lui U-BT Cluj
Doar 3.000 de spectatori la Partizan – U-BT. 500 au fost clujeni
U-BT Cluj, învinsă de Hapoel Ierusalim după o repriză de prelungiri
Victorie pentru Partizan Belgrad în fața lui U-BT Cluj
Slask Wroclaw a reușit una dintre marile surprize ale începutului de an în...
U-BT Cluj, învinsă de Hapoel Ierusalim după o repriză de prelungiri
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!