Olympiakos semnează un fost campion din NBA în 2014
4 ore în urmăCorona Brașov încheie o serie de două înfrângeri consecutive după victoria de la Galați
4 ore în urmăVictorie fără emoții pentru CSA Steaua București în fața lui Rapid București
5 ore în urmăDinamo revine pe final pentru a câștiga cu FC Argeș, în primul meci al sezonului în Ștefan cel Mare
6 ore în urmăCSU Sibiu ajunge la trei victorii consecutive
6 ore în urmăBrose Baskets Bamberg şi Alba Berlin vor disputa finala campionatului naţional al Germaniei la baschet masculin - ediţia 2010/11. Cele două formaţii au avut nevoie de meci decisiv în semifinale pentru a-şi asigura prezenţa în ultimul act.
Campioana în exerciţiu a Bundesligii, Brose Baskets s-a confruntat cu Artland Dragons în penultimul act al ligii profesioniste germane de baschet masculin. Seria a mers până la capăt, gazdele reuşind să se impună de fiecare dată. Astfel, Brose a câştigat cu 85-73 în Meciul 1, pentru ca Artland să echilibreze situaţia la general cu 86-72 pe propriul teren.
Seria a revenit la Bamberg, amfitrionii reuşind să se impună la o diferenţă şi mai mare, scor 84-61. Apoi, în Meciul 4, Artland Dragons a învins pe fondul unei defensive excelente cu scorul de 75-59 pentru a forţa decisivul. Acesta a fost cel mai dezechilibrat joc al seriei, campioana reuşind să învingă cu scorul de 83-55.
În cealaltă serie situaţia a fost de natură total diferită. Formaţia mai slab cotată a triumfat, în pofida faptului că nu a avut parte de avantajul terenului propriu, Alba Berlin a eliminat finalista ediţiei precedente de campionat şi de cupă, Deutsche Bank Skyliners Frankfurt. Rezultatul final al seriei a fost de 3-2 pentru echipa din capitala Germaniei.
Spre deosebire de cealaltă semifinală, aici toate partidele au fost câştigate de oaspeţi. Alba s-a impus în Meciul 1, scor 81-80, dar Deutsche Bank a replicat imediat impunându-se la O2 Arena cu scorul de 80-72. Apoi, berlinezii au învins din nou în deplasare cu 68-52 având şansa de a încheide seria pe propriul teren. Acest lucru nu s-a întâmplat întrucât Frankfurt a învins cu 83-74 pentru a forţa decisivul.
Disputat la Frankfurt, jocul decisiv a fost controlat de la început de Alba, echipă care a învins cu scorul de 87-68.
Aşadar, finala aduce faţă în faţă pe Brose Baskets Bamberg şi Alba Berlin. Aceste echipe se vor duela într-o serie după sistemul cel mai bun din cinci meciuri, Brose având avantajul terenului propriu.
Brose Baskets are trei titluri naţionale şi două finale pierdute precum şi două cupe în palmares. La ora actuală Bamberg deţine atât titlul naţional (2010) cât şi cupa Germaniei (2011).
În schimb, Alba Berlin deţine opt titluri şi cinci cupe naţionale. Echipa din capitala Germaniei a pierdut o singură finală de campionat (2006). Ultimul titlu naţional al acestei echipe datează din 2008, iar ultimul trofeu cucerit datează din 2009, cât a triumfat în Cupa Germaniei.
În sezonul regulat campioana a învins de ambele ori: un neverosimil 103-52 la Bamberg, respectiv 97-93 la Berlin.
Finala demarează duminică (05.06), la Bamberg.
U-BT Cluj primește un ajutor nesperat de la Hamburg Towers în lupta pentru...
Câți spectatori au fost prezenți la meciul dintre U-BT Cluj și Dubai Basket...
U-BT Cluj-Napoca pierde la Ljubljana, după un meci nebun cu Cedevita Olimpi...
U-BT Cluj-Napoca pierde la Ljubljana, după un meci nebun cu Cedevita Olimpi...
CSM CSU Oradea pierde la Sarajevo și își ia adio de la playoff-ul FIBA Euro...
U-BT Cluj primește un ajutor nesperat de la Hamburg Towers în lupta pentru...
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!