Travante Williams și-a luat rămas-bun de la CSM Oradea și își va continua cariera în Franța, la Le Mans
5 ore în urmăSUA a devenit campioană mondială la categoria U19 masculin
7 ore în urmăKalif Young și-a prelungit contractul cu CSM Oradea până în 2026
9 ore în urmăDonatas Tarolis s-a despărțit de CSM Oradea și revine în Lituania
2 zile în urmăAinars Bagatskis: „Consider că tragerea la sorți nu este nici rea, nici bună”
2 zile în urmăGermania își continuă parcursul fără cusur de la Campionatul Mondial, în ciuda faptului că încă nu se poate baza pe Franz Wagner, accidentat în primul meci, cu Japonia. Dennis Schroder și-a condus echipa către o nouă victorie mare, de data aceasta împotriva Sloveniei, cu scorul de 100-71.
Formația antrenată de Aleksander Sekulic a avut un start mai bun de partidă, distanțându-se rapid datorită debutului excelent al lui Luka Doncic. El a înscris șapte dintre primele nouă puncte ale echipei sale și oferind pasa decisivă la celălalt coș, reușit de Dragic. Starul lui Dallas Mavericks a marcat și cu un stepback spectaculos de la distanță mai apoi, iar după 10 minute tabela indica 11-25.
Nemții au revenit în meci începând cu sfertul al doilea, pe spatele unei defensive ancorate de Daniel Theis. Jucătorul celor de la Indiana Pacers s-a apărat în mai multe rânduri la Luka Doncic, blocându-l pe starul din NBA. Schroder a coordonat atacurile echipei sale, în ciuda faptului că a ratat mai multe aruncări simple și la pauza mare Germania conducea cu 38-34.
Slovenia s-a apropiat la o posesie de adversari în debutul părții secunde, dar Schroder a dat startul unui nou run impresionant pentru echipa sa. El a marcat opt puncte la rând, după care și-a asumat rolul de coordonator de joc, iar formația sa a bifat un parțial de 18-4. Datorită acestor momente de bune de joc, Germania conducea cu 68-52 cu 10 minute înainte de final.
Sfertul al patrulea a rămas unul doar de palmares, întrucât slovenii nu s-au putut apropia decisiv în debutul său. Germanii au reușit să atingă suta și în acest joc și au câștigat partida cu scorul de 100-71.
Dennis Schroder a fost din nou omul de bază în victoria nemților, terminând în double-double, cu 24 de puncte și 10 pase decisive în 25 de minute. Daniel Theis l-a urmat cu 14 puncte și 7 recuperări. Isaac Bonga a avut 12 puncte și 5 recuperări.
Luka Doncic a terminat cu 23 de puncte, 6 recuperări și 6 pase decisive pentru Slovenia. Doar Klemen Prepelic a mai fost în double-digits pentru echipa sa, cu 12 puncte.
Germania termină astfel pe primul loc în grupa K, cu un bilanț de 5-0. Nemții vor juca fie cu Spania, în cazul în care ibericii vor trece de Canada în ultima etapă, fie cu Letonia, în cazul în care campioana mondială în exercițiu va ceda împotriva nord-americanilor.
*foto: fiba.basketball
Donatas Tarolis s-a despărțit de CSM Oradea și revine în Lituania
U-BT Cluj-Napoca și-a aflat adversarii din noul sezon al BKT EuroCup
Ainars Bagatskis: „Consider că tragerea la sorți nu este nici rea, nici bun...
CSO Voluntari va participa pentru al treilea sezon consecutiv în ENBL
U-BT Cluj-Napoca și-a aflat adversarii din noul sezon al BKT EuroCup
CSM Oradea și-a aflat traseul în preliminariile Basketball Champions League
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!