Cine sunt adversarele echipelor românești în cupele europene la baschet feminin
8 ore în urmăSCM Craiova l-a transferat pe DeAndre Dishman din campionatul Serbiei
12 ore în urmăEchipele românești și-au aflat adversarele din FIBA Europe Cup
15 ore în urmăCSM Oradea a pus în vânzare abonamentele pentru noul sezon competițional
1 zi în urmăPavle Reljic și-a prelungit contractul cu CSM Târgu Mureș până în 2026
1 zi în urmăAustralia și Germania au oferit un duel atractiv în prima parte a zilei de duminică, 27 august, la Cupa Mondială, nemții fiind în cele din urmă cei care au câștigat cu 85-82 și au bifat a doua victorie la Okinawa, în cadrul grupei E.
Cu o formulă de start în care s-au regăsit Dennis Schroder, Andreas Obst, Johannes Voigtmann, Isaac Bonga și Daniel Theis, Germania a pus probleme defensivei „cangurilor” în primele minute ale jocului. Australia a replicat cu Patty Mills, Nick Kay, Matisse Thybulle, Josh Giddey și Duop Reath.
Nemții au început într-o manieră perfectă jocul și au condus cu 3-11, majoritatea punctelor fiind marcate în căciulă, acolo unde Australia nu a avut vreo replică minute bune. Ulterior, diferența de 11 puncte pe care Schroder și compania au format-o a dispărut și Josh Green a adus Australia în față la 23-22, pentru ca parțialul de debut să se încheie cu 25-24.
Sfertul al doilea a adus o ușoară scădere pe plan ofensiv în ambele tabere și nemții au preluat conducerea pentru mai multe momente, în diverse rânduri la două posesii. Tripla lui Schroder a dus ecartul la 31-39, de unde australienii au putut să reducă, dar la vestiare s-a intrat cu 44-49. Sfertul cu numărul trei a fost mai eficient pentru „Boomers”, care au scăpat cu 13 puncte încasate și au beneficiat de 66-62 pe tabelă la intrarea în ultimele 10 minute.
Parțialul final a debutat excelent pentru nemți, cu un run de 10-0, iar scorul a devenit apoi egal la 79-79 prin floater-ul lui Giddey. Același jucător a dus un duel la distanță cu Schroder, ei fiind următorii marcatori ai partidei în minutele de final în care s-au acordat mai multe aruncări libere, Giddey irosind una la 82-83. În cele din urmă, Maodo Lo a închis tabela și Germania s-a putut impune cu 82 la 85.
După această victorie, nemții au ajuns la 2-0 bilanț în grupa E, iar Australia a coborât la 1-1. Ultimele jocuri vor avea loc marți, 29 august, mai întâi Germania fiind în luptă cu Finlanda la ora 10.30, după care va urma întâlnirea dintre Australia și Japonia la ora 14.10.
Dennis Schroder a fost MVP-ul partidei cu cele 30 de puncte (10/19 din acțiune), 8 assist-uri și 4 intercepții, iar Maodo Lo a adunat 20 de puncte (8/12 din acțiune). Australienii s-au bazat în special pe contribuțiile lui Patty Mills (21 de puncte, 6 pase decisive, 5 recuperări, 3/5 de afară) și Josh Giddey (17 puncte, 3 pase decisive).
*foto: fiba.basketball
Echipele românești și-au aflat adversarele din FIBA Europe Cup
Echipele românești și-au aflat adversarele din FIBA Europe Cup
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!