Stiri

Grecia - Ofertă colosală pentru Zeljko Obradovic venită din partea patronilor lui Panathinaikos Atena

Adrian Micinic

Adrian Micinic
05.06.2012

Zeljko Obradovic, o legendă în materie de antrenorat, ar putea rămâne la Atena

Deși a pierdut finala ligii elene la baschet masculin și a ocupat locul 4 la turneul final al Euroligii masculine de baschet, Panathinaikos Atena intenționează să-l păstreze pe legendarul antrenor Zeljko Obradovic pe loc. În acest sens, familia Giannakopoulos a înaintat o ofertă colosală celui care a adus titlul european la Atena de cinci ori în cei 13 ani petrecuți alături de verzi.

Cele două părți negociază semnarea unui nou contract și în paralel încearcă să ajungă la un numitor comun în vederea stabilirii bugetului pentru sezonul următor. În ceea ce privește al doilea aspect, patronii au propus un buget de 10 milioane euro, în vreme ce Obradovic a cerut 15.

Situația s-a schimbat de curând, atunci când frații Giannakopoulos au plusat cu două milioane la buget ajungându-se astfel la 12 milioane euro. Cert este că și cu un buget de 15 milioane formația din Atena nu s-ar situa între primele echipe ale Europei din acest punct de vedere. Însă tocmai de aceea importanța unui antrenor de certă valoare este obligatorie. Dovadă este sezonul fabulos al rivalei, Olympiakos Pireu, care a câștigat Euroliga și titlul în Grecia datorită faptului că echipa a fost orchestrată atât de priceput de către Dusan Ivkovic.

Oferta celor de la Panathinaikos pentru antrenor sârb este de un contract pe trei sezoane cu un salariu anual de 1.2 milioane euro.

Însă cel mai important aspect al negocierilor se leagă de faptul că patronii lui Panathinaikos sunt dispuși să îi ofere 25% din acțiunile secției de baschet a clubului din capitala Greciei!

La capitolul lot de jucători, Obradovic și-a manifestat interesul de a continua colaborarea cu Dimitris Diamantidis, Mike Batiste, Nick Calathes, Stratos Perperoglou, Kostas Kaimakoglou, Ian Vougioukas și Sarunas Jasikevicius.

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!