Stiri

Grecia - Olympiacos a învins pe Panathinaikos în prima etapă

Adrian Micinic

Adrian Micinic
15.10.2013

Olympiacos Pireu a învins pe Panathinaikos Atena, scor 55-45, într-un meci contând pentru runda inaugurală a campionatului elen la baschet masculin - ediția 2013/14. Partida a fost transmisă în direct la Dolce Sport.

Meciul a demarat sub semnul echilibrului cu schimbări la conducere, în condițiile în care ambele echipe au destui jucători pe care trebuie să îi integreze. Acest lucru s-a văzut în jocul celor două protagoniste, consemnându-se multe erori la construcție. Olympiacos a avut mari dificultăți să trimită mingea în coș din interiorul semicercului, dar Panathinaikos a cedat mai multe recuperări sub propriul panou. La jumătatea întâlnirii scorul era de 29-27, grație lejerității cu care a punctat amricano-belgianul Matt Lojeski, autor a 10 puncte în această perioadă.

În debutul reprizei a doua echilibrul s-a păstrat, însă din cel de-al 3-lea minut al acestei secvențe Panathinaikos a avut o perioadă prelungită de joc înc are nu i-a reușit nimic, iar tabela de marcaj a înghețat în dreptul formației vizitatoare. Giorgios Printezis și Kostas Sloukas au ieșit la rampă pentru gazde care s-au detașat la 44-36 cu zece minute înainte de final.

Panathinaikos a început mai bine secvența desicivă, dar nu a reușit să se apropie la mai puțin de trei puncte. Gazdele au controlat recuperările, în vreme ce Panathinaikos a avut mai multe aruncări ieșite practic din gura inelului. Pe final Olympiacos a jucat fără Spanoulis, dar a avut o circulație bună a mingii într-o alcătuire cu Mantzaris și Sloukas ca fundași, în vreme ce vizitatorii nu au beneficiat de deciziile lui Diamantidis, ale cărui mingi nu au fost transformate în puncte de colegii acestuia.

Matt Lojeski a debutat în baschetul elen cu 14 puncte și 100% la aruncări, iar Giorgios Printezis a adăugat 12 puncte pentru învingători. În replică, Dimitris Diamantidis a avut 16 puncte dar și 5 posesii pierdute.

De notat că duelul indirect al celor mai buni marcatori din sezonul precedent a lăsat de dorit. Nikos Pappas a avut 6 puncte în 18 minute, iar Brent Petway a terminat cu 3 puncte în 19 minute de joc. În plus, Vlade Jankovic - unul dintre cei mai buni jucători ai precedentei ediții - nu a fost folosit de antrenorul lui Panathinaikos. Desigur trebuie ținut cont de faptul că a fost primul joc în campionat pentru fiecare dintre aceștia, ei aflându-se la primul angajament alături de Panathinaikos respectiv Olympiacos.

Meciul s-a jucat la Piece and Fridenship Stadium din portul Pireu, însă fără public. Olympiacos este sancționată pentru incidentele produse de suporteri la ultimul meci al finalei din sezonul precedent și trebuie să joace fără public în primele patru jocuri de pe teren propriu în campionatul elen.