Stiri

Greva din Israel s-a încheiat cu un acord favorabil jucătorilor autohtoni și cluburilor

Adrian Micinic

Adrian Micinic
03.04.2013

ACTUALIZARE, 3 aprilie 2013

Conducerea ligii și sindicatul jucătorilor din Israel au ajuns la un acord de principiu cu privire la disputa ce a condus la amânarea ultimelor două etape de campionat din primele două eșaloane baschetbalistice ale țării.

Potrivit acordului, începând din sezonul următor, orice echipă are posibilitatea de a înscrie pe foaia oficială cinci jucători străini cu mențiunea că în teren trebuie să se afle în permanență cel puțin doi jucători autohtoni. De asemenea, fiecare echipă trebuie să aibă pe foaia oficială două jucători autohtoni sub 22 ani și unul sub 25 ani.

În plus, orice club decide să legitimeze doar patru jucători străini va fi recompensată de către ligă cu suma de 250.000 shekeli (aproximativ 70.000 dolari).

Astfel, campionatul ar urma să se reia miercurea următoare, cu jocurile etapei a 22-a, care ar fi trebuit să se joace pe 23 martie.

ACTUALIZARE. 30 martie 2013

Sindicatul jucătorilor continuă protestul. Drept urmare pentru a doua săptămână consecutive meciurile din campionatul Israelului au fost amânate. Se încearcă rezolvarea situației astfel încât competiția să se reia pe 6 aprilie.

Articol publicat în 25 martie 2013

La finele săptămnii tocmai încheiate nu s-a jucat niciun meci de baschet pe teritoriul Israelului. Acest lucru se explică prin faptul că asociația jucătorilor israelieni a intrat în grevă.

Acest lucru înseamnă că niciun jucător membru al respectivului sindicat nu a intrat pe teren. Din lipsa unui număr suficient de jucători, etapa a 22-a din sezonul regulat al ligii profesioniste din Israel a fost amânată.

Motivul protestului se leagă de negocierile dintre sindicatul jucătorilor și liga profesionistă din Israel. Cele două părți se află la finalul actualului contract colectiv și negociază semnarea celui nou.

În cadrul acestuia sindicatul jucătorilor solitică implementarea 'regulii rusești'. Aceasta înseamnă că fiecare echipă este obligată să joace în permanență cu doi jucători autohtoni. O regulă inventată de liga din Rusia și pusă în aplicare de mai multe țări, printre care și Ungaria.

Conform actualului contract, echipele din Israel pot înscrie cel mult șase jucători străini pe foaia oficială a unui meci. Propunerea ligii este de a reduce numărul la cinci străini. În schimb cluburile ar fi de acord cu patru străini, cu condiția ca doi jucători autohtoni să fie în permanență pe teren.

Negocierile se poartă de ceva timp, însă jucătorii israelieni doresc rezolvarea cât mai rapidă a situației și în mod firesc favorabil lor întrucât meseria de baschetbalist în Israel nu este atât de bine remunerată încât jucătorii să-și permită să stea în grevă pe termen lung.

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!