DeAndre Pinckney sosește din Israel și va evolua pentru CS Vâlcea
1 zi în urmăCSM Târgu Mureș l-a achiziționat pe Trey Sampson din Azerbaidjan
2 zile în urmăZona Transferurilor 2025 - Liga Națională de Baschet Masculin
2 zile în urmăDaron Russell este al șaselea străin din lotul campioanei României
2 zile în urmăSayeed Pridgett continuă alături de CSM Oradea
2 zile în urmăMiercuri, 19 aprilie, s-au jucat ultimele două meciuri din sferturile de finală ale Basketball Champions League, cele două jocuri decisive ale seriilor dintre Hapoel Ierusalim și AEK Atena și dintre Lenovo Tenerife și BAXI Manresa.
Prima partidă a fost cea din Israel, iar gruparea lui Aleksandar Dzikic a avut parte de o arenă umplută până la refuz. După conflictul stârnit între suporterii celor două grupări la duelul din Grecia, susținătorii lui Hapoel au venit să își ia revanșa și au creat o atmosferă insuportabilă pentru galben-negri.
Aceștia au fost copleșiți de miza jocului și de atmosfera din tribune, astfel că n-au putut ține pasul cu gazdele. Hapoel a început în forță confruntarea și nu a ridicat piciorul de pe accelerație în niciun moment. Drept dovadă, s-au impus cu 91 la 51 și s-au calificat în Final 4-ul BCL, pe care are mari șanse să îl găzduiască.
Liderii alb-roșiilor au fost Levi Randolph (25 de puncte, 5 recuperări), Siim-Sander Vene (15 puncte) și Khadeen Carrington (15 puncte, 6 pase decisive). De partea cealaltă, s-au remarcat Brynton Lemar (21 de puncte, 4 recuperări) și Vlado Jankovic (11 puncte).
Așadar, după ce în stagiunea precedentă, când juca pentru U-BT Cluj-Napoca, Brandon Brown a ratat calificarea în Final 4-ul competiției, de această dată, fundașul american a izbutit alături de Hapoel Ierusalim să se califice în penultimul act al Basketball Champions League.
Într-un alt meci disputat aseară, Lenovo Tenerife a învins-o pe BAXI Manresa cu 84 la 72. Campioana en-titre a condus în cea mai mare parte a jocului, însă nu s-a putut relaxa în niciun moment, fiindcă vicecampioana en-titre a luptat până la final, reușind adesea să revină de la un deficit de peste 10 puncte la un deficit de 5-6 puncte.
Totuși, elevii lui Txus Vidorreta au demonstrat că sunt mai puternici decât adversarii și s-au calificat din nou în Final 4-ul BCL. Bruno Fitipaldo a marcat 22 de puncte, având cinci coșuri de la distanță, iar Marcelinho Huertas a izbutit 16 puncte și 7 pase decisive.
Din tabăra lui Pedro Martinez, principalii marcatori au fost Devin Robinson (14 puncte, 8 recuperări), Adam Waczynski (12 puncte), Juampi Vaulet (11 puncte) și Dani Perez (11 puncte, 4 pase decisive).
Așadar, cele patru echipe calificate în Final 4-ul Basketball Champions League sunt Unicaja Malaga, Telekom Baskets Bonn, Hapoel Ierusalim și Lenovo Tenerife. Semifinalele vor avea loc în 12 mai, urmând ca finala să se desfășoare în 14 mai.
*foto: championsleague.basketball
Echipele românești și-au aflat adversarele din FIBA Europe Cup
Echipele românești și-au aflat adversarele din FIBA Europe Cup
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!