Dinamo învinge la Sibiu și își deschide o ușă importantă la top 4 la finalul sezonului regulat
4 ore în urmăUnul dintre cei mai importanți baschetbaliști ai lui Olympiacos a fost implicat într-un conflict cu un fan al echipei adverse
7 ore în urmăDragan Petričević: „Arbitrajul a fost execrabil!”
8 ore în urmăMihai Silvășan: „Sunt foarte mândru de felul în care am luptat în a doua repriză”
12 ore în urmăDebut modest pentru Isiah Osborne în maioul lui Rapid București
13 ore în urmă
Un alt jucător din liga profesionistă de peste Ocean (NBA), Andrei Kirilenko, a semnat un contract cu o formaţie din Europa. Baschetbalistul va evolua pentru ŢSKA Moscova pe perioada desfăşurării grevei din campionatul profesionist nord-american. Prezentarea pe care ruşii i-au făcut-o noul component al celor de la ŢSKA a fost una inedită.
Andrei Kirilenko a fost pozat de oficialii echipei ŢSKA Moscova cu o mitralieră în mână. Rusul este poreclit AK 47, după celebra mitralieră, iar la Utah Jazz are pe tricou numărul 47. Interensant este că proprietarul celor de la ŢSKA, Andrei Vatutin, este şi proprietarul de drept al armei de foc pe care a avut-o Kirilenko la prezentare.
Andrei Vatutin a avut ideea ca noul jucător al grupării din Moscova să fie fotografiat cu un AK 47 în mână, lucru care a stârnit multe dezbateri din partea mass media din Rusia. Andrei Kirilenko a ales să vină să joace în Europa pe perioada grevei care a amânat, pentru o perioadă, campionatul nord-american.
sursa foto: cskabasket.com
U-BT Cluj-Napoca o elimină pe Buducnost și se califică în sferturile de fin...
Buducnost, ultimul obstacol pentru U-BT Cluj în drumul spre al treilea sfer...
Iverson Molinar, eroul lui U-BT Cluj în meciul care a calificat-o în sfertu...
Iverson Molinar, eroul lui U-BT Cluj în meciul care a calificat-o în sfertu...
U-BT Cluj-Napoca o elimină pe Buducnost și se califică în sferturile de fin...
U-BT pierde dramatic meciul cu Budućnost din ABA
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!