Stiri

Israelul organizează turneele finale ale Ligilor Adriatice și Balcanice

Adrian Micinic

Adrian Micinic
07.04.2012

Sezonul competițional 2011/12 în baschetul din regiune a fost marcat de o extindere. Vorbim despre Liga Balcanică și Liga Adriatică la baschet masculin.

Cea din urmă este o întrecere rezervată în special celor mai bune echipe de club din spațiul ex-iugoslav. Este un fel de campionat al fostei Iugoslavii. Însă, în sezonul actual, printre participante se numără și Maccabi Tel-Aviv, una dintre cele mai titrate echipe din Europa.

În schimb, Liga Balcanică este o întrecere rezervată țărilor din zona Balcanilor. Printre ele se numără, evident, România. Însă, BIBL a acordat două invitații unor echipe de club provenite din Israel pe sezonul în curs. Este vorba despre Galil Gilboa, respectiv Hapoel Tel-Aviv.

Interesant este că, în mod așteptat, aceste echipe s-au dovedit a se număra printre cele mai competitive în competițiile la care au luat startul și drept consecință s-au calificat la turneul final. Mai mult, cluburile israeliene au cerut organizarea turneelor finale. Deși au avut parte de concurență, condițiile excelente existente în baschetul din această țară au convins organizatorii să ofere Israelului dreptul de organizare al celor două turnee la care vor avea aces cele mai bun echipe.

Astfel, turneul final al Ligii Adriatice va avea loc la Nokia Arena din Tel-Aviv în perioada 28-30 aprilie anul curent. Echipele calificate sunt: Maccabi Tel-Aviv, Partizan Belgrad, Budocnost Podgorica și Cedevita Zagreb.

În schimb, la Final Four-ul Ligii Balcanice, organizat la Gan Ner, între 21 și 23 aprilie, vor participa Galil Gilboa, Levski Sofia, Feni Industries și Hapoel Tel-Aviv.

Așadar, Israelul, pe lângă faptul că are șanse foarte mari de a câștiga cele două competiții, a izbutit să obțină dreptul de organizare al turneului final. Un rezultat al eficienței din punct de vedere al rezultatelor sportive, care au venit drept consecință firească a investițiilor și seriozității cu care se lucrează la acest nivel. E limpede, Israelul, cel puțin din punct de vedere baschetbalistic și al managamentului sportiv, este net superior Estului Europei.

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!