Dinamo o învinge din nou pe Rapid, de această dată chiar în Giulești
36 minute în urmăVictorie fără emoții pentru FC Argeș Pitești în fața lui CSM Galați
49 minute în urmăPRO TV a cumpărat drepturile de televizare pentru Euroligă
5 ore în urmăParisul oprește seria de 6 victorii a Realului
6 ore în urmăNikola Jokic va rata șansa de a lupta pentru un nou titlu de MVP
7 ore în urmă 
David Moss a semnat un contract pe doi ani de zile cu Olimpia Milano. Jucătorul american va încasa 1.4 milioane de euro de pe urma acestui contract.
În trei sezoane alături de Siena, David a bifat 66 prezențe în Euroliga masculină, având medii de 8.6 puncte, 3.0 recuperări, 1.5 pase decisive și 1.0 intercepții. În vârstă de 30 ani, a fost aproape de a fi transferat în alt campionat, ținând cont de faptul că de serviciile sale s-au interesat Olympiacos Pireu, Anadolu Efes Istanbul, respectiv Unics Kazan.
Sportivul înalt de 1.95 metri, evoluează pe pozițiile 2-3 și se află în fața celui de-al 4-lea sezon la nivel de Euroligă. El a absolvit universitatea Indiana State în anul 2006. La nivel profesionist a jucat pentru Swievie, Jesi, Teramo și Bologna. Așadar, după absolvirea universității, Moss a petrecut un an (sezonul 2006/07) în Polonia. De atunci evoluează în Italia, având deja șase sezoane în această țară.
În mod cu totul neobișnuit, Milano nu va plăti niciun ban pentru transferul lui Moss. Americanul a petrecut ultimii trei ani la Siena și mai avea un an de contract cu echipa campioană a Italiei. Totuși, cele două cluburi au convenit ca tranzacția să nu se facă în schimbul unei sume de bani pentru simplul fapt că milanezii se vor ocupa și de datoriile salariale pe care Siena le-a înregistrat față de Moss.
De notat că Olimpia Milano a dorit să-l aconteze și pe Daniel Hackett. MVP-ul cupei și al finalei campionatului din Italia în sezonul 2012/13 a decis să rămână la Siena, alături de care este legat prin contract și pe sezonul 2013/14.
U-BT Cluj primește un ajutor nesperat de la Hamburg Towers în lupta pentru...
Clasamentul în Euroligă s-a divizat
Paris Basketball a obținut cea mai categorică victorie din istoria campiona...
U-BT Cluj primește un ajutor nesperat de la Hamburg Towers în lupta pentru...
Mihai Silvășan: ,,Avem nevoie de această victorie. Mergem încrezători”
Vești bune pentru fanii lui Panathinaikos Atena
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!