Vremea nefavorabilă din Statele Unite ale Americii încurcă programarea meciurilor din NBA
9 ore în urmăPrestație impresionantă pentru Emi Cățe, în eșecul din thriller-ul cu dubla campioană din Champions League
9 ore în urmăIanuarie este cu siguranță luna lui Kevin Durant
13 ore în urmăJusuf Nurkic scrie o nouă pagină de istorie pentru Utah Jazz
13 ore în urmăNebojsa Vidic obține prima victorie cu GTK Gliwice în campionatul Poloniei
16 ore în urmă
Formația Acqua Vitasnella Cantù a anunțat oficial transferul baschetbalistului Denis Marconato. Experimentatul pivot revine la gruparea din Lombardia, pentru care a evoluat în perioada 2010-2012, el începând sezonul în Kazakhstan.
Născut pe 29 iulie 1975 la Treviso, Denis a debutat pe prima scenă a baschetului italian alături de echipa din localitate, galonata Beneton. Apoi, centrul de 2.11 m s-a transferat la Floor Padova și a trecut de-a lungul carierei pe la Regal Barcelona, Lagun Aro GBC (Spania), Olimpia Milano, Montepaschi Siena, sau Reyer Venezia Mestre.
Marconato este unul dintre cei mai cunoscuți sportivi italieni, datorită CV-ului său impresionant. În peste 20 de ani de activitate profesionista, acesta a pus mâna pe trei titluri de campion în Serie A, cinci Cupe și patru SuperCupe. Totodată, Denis a fost desemnat MVP-ul SuperCupei Italiei în 2000.
În schimb, pe plan internațional, baschetbalistul a participat alături de reprezentativa țării sale la edițiile Eurobasket din 1997, 1999, 2003, precum și la Jocurile Olimpice din 2004 de la Atena. La aceste competiții, naționala "Squadra Azzura" și-a adjudecat o medalie de aur, două de argint și una de bronz.
Cunoscuți ca Pallacanestro Cantù, "alb-albaștrii" sunt o importantă formație italiană, ce a bifat numeroase prezențe în Euroligă și EuroCup. În actuala stagiune, trupa lui Stefano Sacripanti a izbutit 9 victorii și patru înfrângeri, nu mai puțin de patru echipe având același record în "Cizmă". În plus, la Cantu este legitimat și fostul component al celor de la BCM U Pitești, Marcel Jones.
Extrema de forță a fost prezentă pe parchet în toate cele 13 partide disputate de Pallacanestro, sportivul american remarcându-se cu medii de 4.5 puncte, 1.5 recuperări și 0.5 pase decisive.
*Foto: solobasket.it
U-BT Cluj primește un ajutor nesperat de la Hamburg Towers în lupta pentru...
U-BT Cluj-Napoca pierde la Ljubljana, după un meci nebun cu Cedevita Olimpi...
CSM CSU Oradea pierde la Sarajevo și își ia adio de la playoff-ul FIBA Euro...
U-BT Cluj-Napoca pierde la Ljubljana, după un meci nebun cu Cedevita Olimpi...
CSM CSU Oradea pierde la Sarajevo și își ia adio de la playoff-ul FIBA Euro...
U-BT Cluj primește un ajutor nesperat de la Hamburg Towers în lupta pentru...
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!