Mihai Silvășan, după eșecul cu Ungaria: „Sunt foarte mândru de jucătorii noștri”
15 ore în urmăSerbia este câștigătoarea Campionatul European U16
16 ore în urmăLuka Dončić s-a accidentat într-un amical cu Letonia
1 zi în urmăRomânia pierde clar în Ungaria și probabil va încheia pe poziția secundă în grupă
1 zi în urmăRomânia câștigă categoric împotriva Belgiei la Campionatul European U16 feminin Divizia A
1 zi în urmăJerry Sloan a demisionat din funcţia de antrenor principal al echipei Utah Jazz după 23 de ani de carieră în acest post.
Sloan şi-a anunţat decizia într-o conferinţă de presă iar motivele deciziei sale par a fi legate de neînţelegerile pe care le-a avut de-a lungul sezonului cu vedetea echipei sale, Deron Williams. Conform ESPN.com totul a culminat cu atitudinea pe care conducătorul de joc a avut-o în meciul contra celor de la Chicago Bulls, pierdut de Jazz cu 91 – 86, când nu a respectat indicaţiile antrenorului primite în timpul unui time out şi a iniţiat altă schemă de atac.
Sloan a fost instalat pe banca tehnică a echipei din Utah în 1988 după ce timp de 4 ani fusese antrenor secund. De-a lungul celor 23 de ani de antrenorat pe banca “mormonilor” a obţinut 1127 victorii.
Bilanţul său ca antrenor principal în NBA, unde a mai antrenat-o şi pe Chicago Bulls între 1979 şi 1982 cuprinde 1221 victorii şi 803 înfrângeri, fiind al treilea antrenor ca număr de victorii din istoria NBA. Este însă singur antrenor care a obţinut peste 1000 de victorii cu o singură echipă.
După demisia sa Utah va fi antrenată de Tyrone Corbin.
România pierde clar în Ungaria și probabil va încheia pe poziția secundă în...
Sasu Salin va juca pentru „studenții din Madrid”, după despărțirea de U BT...
U-BT Cluj-Napoca va susține cinci meciuri de pregătire în luna septembrie
România pierde clar în Ungaria și probabil va încheia pe poziția secundă în...
U-BT Cluj-Napoca va susține cinci meciuri de pregătire în luna septembrie
Bryce Jones a semnat cu Aris Salonic
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!