Mihai Silvășan: „Învingătorii, au obstacole, dar știu cum să privească înainte”
21 ore în urmăU-BT Cluj-Napoca are parte de primul „do or die” al sezonului
22 ore în urmăU-BT Cluj-Napoca, în mare scădere de turație la început de 2026
22 ore în urmăDzanan Musa a fost ținta scandărilor în meciul dintre Steaua Roșie Belgrad și BC Dubai
1 zi în urmăNaționalele de juniori ale României și-au aflat adversarele din grupele Campionatelor Europene din 2026
1 zi în urmăFranța a învins Australia, scor 74-70, în cel mai palpitant meci de până acum în concursul de baschet feminin de la Jocurile Olimpice de la Londra. Meciul a avut nevoie de o repriză de prelungiri întrucât la încheierea timpului regulamentar de joc tabela de marcaj indica scorul de 65-65.
Belinda Snell a marcat un coș de trei puncte de la mijlocul terenului la expirarea timpului de joc pentru a aduce Asutraliei egalarea trimițând în prelungiri un meci controlat pe tabela de marcaj aproape în permanență de către naționala Hexagonului.
Franța a avut inițiativa și în prelungiri, perioadă de joc în care Australia nu a mai putut miza pe Lauren Jackson, jucătoare descalificată pentru cinci greșeli personale undeva spre finalul secvenței a 4-a. Și celălalt pivot al naționalei de la Antipozi, Liz Cambage, a fost descalificată. De notat că în repriza de suplimentară Australia nu a condus nicio secundă fiind o singură dată la egalitate cu Franța.
Emilie Gomis a avut 22 puncte, Celine Dumerc a bifat 13 puncte, iar Sandrine Gruda și Edwige Lawson-Wade au strâns câte 11 puncte fiecare pentru Franța. În replică, Suzy Batkovic a avut 17 puncte și 10 recuperări, Lauren Jackson a adăugat 13 puncte și 6 recuperări, iar Liz Cambage a terminat cu 12 puncte.
Franța are 2-0 la general, iar Australia are 1-1 în cadrul Grupei B. Rezultatul acestei partide este extrem de important într-o grupă infernală, în cadrul căreia la vârf cele două se luptă între ele, dar și cu Rusia, precum și cu un ochi asupra situației în cealaltă grupă din faza preliminară.
Victorie pentru Partizan Belgrad în fața lui U-BT Cluj
U-BT Cluj, învinsă de Hapoel Ierusalim după o repriză de prelungiri
U-BT Cluj-Napoca are parte de primul „do or die” al sezonului
Victorie pentru Partizan Belgrad în fața lui U-BT Cluj
U-BT Cluj, învinsă de Hapoel Ierusalim după o repriză de prelungiri
Slask Wroclaw a reușit una dintre marile surprize ale începutului de an în...
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!