SURSE. Ștefan Grasu și Jonathan Stark continuă la Dinamo București
17 ore în urmăAlexandru Iacobescu: „Eurocup era o pălărie prea mare pentru noi în acest moment”
17 ore în urmăGeorge Blaj-Voinescu face pasul spre CSM CSU Oradea
19 ore în urmăBobe Nicolescu a fost anunțat oficial de U-BT Cluj-Napoca
20 ore în urmăCornelius Hudson a reușit una dintre cele mai bune evoluții din carieră
2 zile în urmă
Spania a trecut de Australia și în cel de-al doilea meci pe care cele două formații au disputat-o în continuarea preparativelor pentru participarea la Jocurile Olimpice de la Londra. Partida desfășurată la Palacio de Deportes Jose Martin Carpena din Malaga, în prezența a 10.000 spectatori, s-a încheiat cu scorul de 81-75.
Campioana Europei s-a desprins decisiv și de această dată, similar primului meci cu Australia, pe parcursul sfertului decisiv. Naționala de la Antipozi a câștigat primul act la limită, însă ibericii au revenit la conducere pentru a termina repriza în avantaj, scor 35-34. Actul al 3-lea s-a încheiat nedecis.
Pau Gasol și Jose Calderon au avut câte 16 puncte, Sergio Llull a adăugat 14 puncte, iar Serge Ibaka și Felipe Reyes au strâns câte 10 puncte pentru învingători. Patrick Millsa reușit 15 puncte, David Andersen a terminat cu 12, pentru ca Joe Ingles să termine cu 11 puncte pentru Australia.
Juan Carlos Navarro nu a evoluat nici în această partidă.
Lotul României pentru meciurile cu Grecia și Muntenegru
Cornelius Hudson a reușit una dintre cele mai bune evoluții din carieră
Cornelius Hudson a reușit una dintre cele mai bune evoluții din carieră
Lotul României pentru meciurile cu Grecia și Muntenegru
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!