Stiri

Jocurile Olimpice. SUA se impune în amicalul cu Argentina

Adrian Micinic

Adrian Micinic
23.07.2012

Statele Unite ale Americii au depășit Argentina, scor 86-80, într-un meci amical desfășurat la Palau Sant Jordi din Barcelona. Confruntarea, un joc de pregătire premergător Jocurilor Olimpice de la Londra, a fost transmisă în direct pe Dolce Sport.

Echipa SUA a marcat primele șapte aruncări din acțiune pentru a se desprinde devreme pe tabela de marcaj. Ulterior finalizarea americanilor a lăsat de dorit în condițiile în care argentinienii au aglomerat interiorul semicercului cu o defensivă zonă foarte bine pusă la punct. La celălalt capăt al terenului naționala SUA a depus efort fizic consistent și acest lucru a creat probleme serioase adversarului. La capătul primelor zece minute de joc scorul era 31-16.

Sfertul al doilea demarează în aceeași notă, americanii desprinzându-se la 20 de puncte pe tabela de marcaj înainte ca arbitrii să acorde un fault antisportiv la Chris Paul. Argentina obține șase puncte dintr-o singură posesie, reușita de la mare distanță a lui Carlos Delfino ducând scorul la 39-29, pentru a completa un parțial de 10-0 pentru sud-americani. Scorul se strânge la opt puncte în favoarea americanilor în minutul 17. Guttierez marchează de la distanță și scorul devine 45-40. Repriza se termină cu reușita pe pătrundere a lui Russell Westbrook, scor 47-40.

Repriza a doua începe cu o reușită a lui Durant, dublată de una din partea lui Bryant pentru a se reface avantajul de peste zece puncte al americanilor. Manu Ginobili îi pune mâinile în gât lui LeBron James, dar stângaciul argentinienilor se revanșează cu două reușite din spatele semicercului. Kevin Durant răspunde cu aceiași monedă pentru a duce scorul la 69-49, în minutul 27. Argentina izbutește să înscrie de trei ori consecutiv, iar Pablo Prigioni îngroapă o aruncare din afara semicercului. Astfel, la intrarea în sfertul decisiv scorul era de 72-61.

LeBron James se remarcă cu două finalizări în forță consecutive în chiar primul minut al actului decisiv, motiv pentru care argentinienii au solicitat foarte repede un timp de odihnă. Răspunsul sosește din mâna lui Ginobili, autor al unei noi reușite din afara semicercului pentru ca apoi același jucător să finalizeze pe contraatac. Americanii joacă într-o formulă ce nu cuprinde niciun jucător care să fie obișnuit să joace pe pozițiile 4 și 5, însă problemele acestei formații apar pe faza ofensivă, după ce Prigioni echilibrează scorul la 78-71. După un timp de odihnă cerut de Mike Krzyzewski tabela de marcaj nu se modifică în dreptul americanilor. Argentina strânge la 78-74 cu trei minute înainte de final, dar Kevin Durant înscrie pentru a 7-a oară de la mare distanță. Americanii se mențin la conducere în pofida insistențelor Argentinei. Pe final Ginobili a irosit o șansă de sub coșul advers, însă nici aceea nu ar fi întors soarta partidei. Rezultatul final a fost de 86-80 în favoarea SUA.

Kevin Durant a terminat partida în calitate de principal marcator al echipei SUA cu 27 puncte, având șapte reușite din spatele semicercului. În replică, Manu Ginobili a bifat 23 puncte pentru Argentina.

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!