Mihai Silvășan: „Învingătorii, au obstacole, dar știu cum să privească înainte”
1 zi în urmăU-BT Cluj-Napoca are parte de primul „do or die” al sezonului
1 zi în urmăU-BT Cluj-Napoca, în mare scădere de turație la început de 2026
1 zi în urmăDzanan Musa a fost ținta scandărilor în meciul dintre Steaua Roșie Belgrad și BC Dubai
1 zi în urmăNaționalele de juniori ale României și-au aflat adversarele din grupele Campionatelor Europene din 2026
1 zi în urmă
Tony Parker a primit undă verde din partea clubului San Antonio Spurs pentru a paticipa la Jocurile Olimpice de la Londra. Fundașul francez a fost examinat la ochiul stâng de către medicii clubului texan ca urmare a operației la care a fost supus în Franța după altercația în care a fost implicat la un club de noapte din New York.
Jucătorul a rămas cu o bucățică de sticlă pe globul ocular însă aceasta a fost depistată de abia în cadrul unei vizite medicale la care Parker a participat imediat după ce a sosit la Paris. El a fost supus unei intervenții chirurgicale ce l-a împiedicat să se antreneze și să zboare până pe data de 5 iulie. El s-a întors în Texas imediat ce i s-a permis să călătorească pe calea aerului pentru a fi exeminat de medicii oftamologi, specialiști angajați de San Antonio Spurs. Aceștia au confirmat opinia medicului francez care l-a operat și a celor doi medici elvețieni consultați de către Parker în cursul săptămânii.
Aceștia au considerat că pericolul a fost îndepărtat, iar Tony poate începe pregătirea alături de colegii săi de na reprezentativa Hexagonului. Decizia celor de la Spurs vine la ceva mai mult de 24 ore după ce Vincent Collet, antrenorul principal al echipei naționale a Franței a definitivat lotul cu care se va aborda turneul olimpic precum și partidele amicale premergătoare evenimentului din capitala Angliei. Parker a fost inclus în această echipă.
E foarte posibil ca Tony Parker să fie echipat pentru meciul de sâmbătă cu naționala Marii Britanii, programat a se desfășura la Orleans.
U-BT Cluj-Napoca are parte de primul „do or die” al sezonului
U-BT Cluj, învinsă de Hapoel Ierusalim după o repriză de prelungiri
Kris Richard l-a egalat pe cel mai bun marcator din istoria FIBA Europe Cup
U-BT Cluj, învinsă de Hapoel Ierusalim după o repriză de prelungiri
Slask Wroclaw a reușit una dintre marile surprize ale începutului de an în...
Kris Richard l-a egalat pe cel mai bun marcator din istoria FIBA Europe Cup
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!