Iverson Molinar, unul dintre cei mai buni baschetbaliști ai Panamei, în victoria cu Cuba
21 ore în urmăIslanda revine de la un deficit de 21 de puncte și câștigă în ultima secundă cu Lituania. VIDEO
22 ore în urmăCine este Diogo Brito, baschetbalistul care a înscris la foc automat împotriva României
22 ore în urmăEvoluție impresionantă pentru Bobe Nicolescu în înfrângerea cu Portugalia
23 ore în urmăMario Gomes: „Această echipă a României este mult mai bună decât cea pe care am întâlnit-o în 2022”
23 ore în urmă
În cursul zilei de 23 mai a avut loc o ședință între oficialii Euroligii și jucători.
În cadrul acestei ședințe, jucătorii care au participat, căpitanii echipelor și membrii ai Sindicatului Jucătorilor, au votat în unanimitate că nu își doresc reluarea sezonului 2019/2020. Principalul motiv al acestui refuz este faptul că baschetbaliștii consideră că începerea activității sportive ar prezenta un risc ridicat de îmbolnăvire cu noul coronavirus.
De asemenea, Shane Larkin, fundașul lui Anadolu Efes și totodată unul dintre cei mai valoroși jucători din Euroligă, și-a exprimat prin intermediul contului personal de Instagram neliniștile privind reluarea sezonului. Acesta a adus argumente diferite, concentrându-se pe lipsa antrenamentelor și faptul că măsurile de siguranță diferă în funcție de țară.
La începutul săptămânii va avea loc ședința care va decide soarta sezonului 2019/2020. În cadrul ședinței vor participa reprezentanții celor 11 cluburi acționare, urmând ca votul acestora să decidă în mod oficial soarta sezonului competițional.
*foto: euroleague.net
Miikka Muurinen a confirmat despărțirea de Partizan
Alți doi jucători străini din LNBM, convocați la naționalele lor
Un fost baschetbalist al lui SCM U Craiova a câștigat Cupa Germaniei
Un fost baschetbalist al lui SCM U Craiova a câștigat Cupa Germaniei
Miikka Muurinen a confirmat despărțirea de Partizan
Fenerbahçe câștigă pentru a treia oară consecutiv Cupa Turciei.VIDEO
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!