Stiri

Khaman Maluach este al treilea cel mai tânăr baschetbalist din istoria Campionatelor Mondiale

Flaviu Ilie

Flaviu Ilie
24.08.2023

Sudanul de Sud este una dintre formațiile care au surprins prin calificarea la Campionatul Mondial de Baschet Masculin din Japonia, Filipine și Indonezia. Reprezentativa celei mai noi țări din lume a reușit să încheie preliminariile cu un bilanț de 11-1 și se află în fața primului turneu final de Campionat Mondial din istorie la mai puțin de 10 ani de la primul meci oficial disputat.

Cel mai important nume din lotul Sudanului de Sud este cel al lui Wenyen Gabriel, baschetbalist ce a ajuns până în finala Conferinței de Vest alături de Los Angeles Lakers. Pe lângă acesta, în echipă se mai regăsesc și alți jucători importanți precum Marial Shayok, Peter Jok sau Carlik Jones.

În ciuda tuturor acestor baschetbaliști, probabil cea mai interesantă poveste este cea a lui Khaman Maluach, care prin participarea la această competiție va deveni al treilea cel mai tânăr jucător din istoria de peste 80 de ani a Campionatelor Mondiale. Pivotul de 2.16 metri urmează să împlinească 17 ani la data de 14 septembrie.

Recordul absolut este deținut de ivorianul George Lath, care a debutat la Cupa Mondială din 1986, din Spania, la vârsta de 16 ani și 81 de zile. El este urmat de Guo Ailun, care a reprezentat China la Mondialul din 2010, jucând în patru partide, având vârsta de 16 ani și 287 de zile la startul competiției. Cel mai important nume din Top 5 este cel al lui Tiago Splitter, care a reprezentat Brazilia la competiția din SUA din 2002 la 17 ani și 240 de zile.

Maluach este considerat unul dintre cei mai talentați jucători eligibili pentru draft-ul din 2025. În acel an el va absolvi liceul, iar datorită noilor reguli din NBA, va putea intra direct în draft fără a mai juca în NCAA sau la nivel profesionist. Colegiile Duke, UCLA și Georgetown deja i-au oferit burse de studiu în cazul în care acesta va decide să își înscrie numele în draft-ul din 2026.

Conform ESPN, Khaman s-a apucat de baschet tocmai în 2019, în Uganda, iar la numai doi ani distanță a fost recrutat în NBA Africa Basketball Academy. La începutul lunii august, el a fost numit MVP-ul camp-ului „NBA Basketball Without Borders Africa”.

„Viitorul lui Khaman este strălucit. Toată lumea vede asta. O să fie un jucător mare și este încântător că lumea îl va putea vedea jucând la Campionatul Mondial. Pentru el o să fie o experiență foarte bună. Are un simț foarte bun pentru joc, e foarte atent pe teren, are un pachet de abilități impresionant.

În același timp, el va trebui să lucreze la fiecare aspect din jocul său. Să își perfecționeze fiecare calitate, cum te-ai aștepta de la un jucător de 16 ani. Asta îl face să fie înfricoșător. Încă mai are foarte mult loc de crescut. Dar el are un spirit foarte bun, râde mereu și e de fiecare dată e dornic să învețe. Tuturor le place să fie în jurul lui și cred că de asta a fost așa bine primit în echipă”, a declarat Luol Deng, fost star în NBA și actualmente președinte al Fedarației de Baschet din Sudanul de Sud.

Naționala pregătită de Royal Ivey este repartizată în grupa B de la Mondial, alături de Serbia, China și Puerto Rico. Africanii își vor disputa meciurile la Manila, în Filipine. Primul test este programat sâmbătă, 26 august, de la ora 11:00 împotriva Puerto Rico.

*foto: espn.com

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!