Stiri

Kobe Bryant explică insuccesul echipei naționale: „Cultura baschetului european e diferită de cea a baschetului american”

Sâmbătă, 14 septembrie, echipa Statelor Unite ale Americii o va înfrunta pe Polonia într-un meci ce va decide ocupanta locului 7. Aceasta este cea mai slabă clasare din istoria baschetului american la un turneu internațional, iar motivele sunt diverse.

Kobe Bryant, unul dintre cei mai buni baschetbaliști din istorie, fost component al lotului național, a oferit un interviu pentru ESPN, în care a explicat insuccesul Team USA. Acesta a declarat că îi înțelege pe jucătorii care au decis să refuze convocarea primită de la Gregg Popovich.

Unii dintre jucători și-au dorit să joace pentru echipa națională a Statelor Unite și sunt sigur că, dacă sănătatea le-ar fi permis, aceștia ar fi fost aici, pe teren. Dar, mulți dintre ei își revin după niște accidentări serioase și sunt într-un proces în care încearcă să învețe cum să ajungă din nou la 100%. Alții se mută în alt oraș, au familii și trebuie să se obișnuiască în noua locuință. Așa că îi înțeleg”

Probabil unul dintre cele mai bune argumente, fiind vizibil și în timpul meciurilor, este cel al „chimiei” dintre jucători. Din 35 de jucători convocați inițial, doar 4 s-au aflat în China, pentru Campionatul Mondial. Prin urmare, Popovich a fost nevoit să construiască o echipă cu niște jucători foarte tineri, care nu mai evoluaseră împreună niciodată. În schimb, naționale precum Spania, Franța, Serbia, Lituania sau Australia au baschetbaliști ce cresc împreună și joacă la turneele internaționale de la vârste foarte fragede.

Trebuie să avem în minte că naționalele împotriva cărora a jucat Team USA evoluează împreună de mult timp. Cultura baschetului european e diferită de cea a baschetului american. Multe din echipele acestea au crescut și s-au maturizat jucând împreună. Aceștia au participat la turneele internaționale, fie că era vorba de juniori (U15, U16, U17). Prin urmare, au o înțelegere unitară a ceea ce le place și ce nu le place și cum joacă în defensivă sau în ofensivă împreună. Fiecare știe cum gândește celălalt. Noi am participat cu niște jucători foarte, foarte talentați, din punct de vedere individual, însă aceștia nu au avut destul timp petrecut împreună. De aceea, nu au reușit să își dea seama cum să își învingă adversarele.”

Nu în ultimul rând, Kobe Bryant a vorbit și despre talentul deosebit care există în Europa. Legenda lui Los Angeles Lakers susține că mulți baschetbaliști sunt capabili să evolueze în NBA, însă preferă să rămână în țara natală, într-un oarecare „anonimat”. Prin urmare, baschetbaliștilor americani le este greu să găsească filmări cu adversarii lor și rămân surprinși atunci când îi văd cum joacă

Legat de prima mea experiență FIBA, provocarea a fost să găsesc filmări cu adversarii noștri. Acesta este un avantaj uriaș pe care îl au ei: pot porni orice televizor și să se uite cum joci. Dar, când evoluez împotriva unei echipe din Grecia sau Franța, nu știu cine îmi sunt adversarii. Și mulți dintre aceștia aleg să rămână în Franța și să joace, sau să rămână în Grecia, chiar dacă sunt mai mult decât capabili să joace în NBA. Prin urmare, am nevoie să găsesc video-uri cu ei pentru a-i studia și a mă pregăti mai bine pentru duelurile cu ei.”

Kobe Bryant a jucat pentru Team USA, atât la ediția din 2008, cât și la cea din 2012 a Jocurilor Olimpice, fiind unul dintre cei mai importanți jucători din lotul lui Mike Krzyzewski. Acesta a obținut două medalii de aur, fiind liderul echipei ce a rămas în istorie sub numele de „Redeem Team”.

Interviul complet acordat de Kobe Bryant pentru ESPN poate fi urmărit AICI.

*foto: NBC Sports

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!