Jusuf Nurkic scrie o nouă pagină de istorie pentru Utah Jazz
21 minute în urmăIanuarie este cu siguranță luna lui Durant
31 minute în urmăNebojsa Vidic obține prima victorie cu GTK Gliwice în campionatul Poloniei
2 ore în urmăReacțiile din baschetul nord-american, după ce agenții ICE au mai omorât un om în Minnesota
3 ore în urmăChicago Bulls a retras oficial numărul 1, purtat de către Derrick Rose, după o ceremonie specială. VIDEO
4 ore în urmă
Lamar Odom s-a întors în Statele Unite și, după cum au anunțat oficialii clubului Laboral Kutxa, scurta sa aventură europeană s-a încheiat după numai două partide. Contractul lui Odom includea o clauză prin care colaborarea se putea încheia prematur, iar cei de la Laboral au uzat de această clauză. Conform comunicatului emis de către club, Lamar are probleme medicale pentru rezolvarea cărora are nevoie de două luni de recuperare.
Venirea lui Lamar Odom la spaniolii de la Laboral era șansa lui de a-și relansa cariera după problemele pe care le-a avut în Statele Unite. Pentru clubul angrenat în Euroligă transferul lui Odom putea fi plusul de care aveau nevoie pentru a depăși o perioadă mai puțin fastă, însă jucătorul american a evoluat în numai 2 partide în care a jucat 6 minute, însă nu a reușit să marcheze niciun punct.
Lamar Odom a declarat: „Aventura nu s-a încheiat, dar trebuie să fiu responsabil în fața clubului. Sunt accidentat și voi avea nevoie de 2 luni în State pentru recuperare. Sunt mulțumit de club și de oraș. Totul se întâmplă cu un motiv. Cred că încă există o casă pentru mine în Vittoria.”
Sursa foto: www.eurohoops.net
U-BT Cluj primește un ajutor nesperat de la Hamburg Towers în lupta pentru...
U-BT Cluj-Napoca pierde la Ljubljana, după un meci nebun cu Cedevita Olimpi...
CSM CSU Oradea pierde la Sarajevo și își ia adio de la playoff-ul FIBA Euro...
U-BT Cluj-Napoca pierde la Ljubljana, după un meci nebun cu Cedevita Olimpi...
CSM CSU Oradea pierde la Sarajevo și își ia adio de la playoff-ul FIBA Euro...
U-BT Cluj primește un ajutor nesperat de la Hamburg Towers în lupta pentru...
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!