Olympiakos semnează un fost campion din NBA în 2014
4 ore în urmăCorona Brașov încheie o serie de două înfrângeri consecutive după victoria de la Galați
4 ore în urmăVictorie fără emoții pentru CSA Steaua București în fața lui Rapid București
5 ore în urmăDinamo revine pe final pentru a câștiga cu FC Argeș, în primul meci al sezonului în Ștefan cel Mare
6 ore în urmăCSU Sibiu ajunge la trei victorii consecutive
6 ore în urmă
CSU Asesoft Ploiești joacă a cincilea meci din actuala stagiune a EuroCup, pe terenul campioanei Serbiei, Partizan Belgrad. Levente Szijarto, fundașul ofensiv al lui CSU Asesoft Ploiești a prefațat acest meci, într-o declarație acordată site-ului oficial al grupării prahovene. Levi nu vede această partidă drept una ușoară, chiar dacă Partizan este lanterna roșie din grupa E. Iată ce a declarat jucătorul originar de la Oradea:
„Venim cu un mare respect faţă de tradiţia celor de la Partizan, dar in acelaşi timp venim hotărâţi să facem un joc bun şi să ne întoarcem victorioşi acasă. Suntem conştienţi că nu va fi uşor, dar lucrurile frumoase se obţin greu, aşa că suntem nerăbdători să jucăm în faţa suporterilor minunaţi ai celor de la Partizan, despre care am auzit numai lucruri bune.”
U-BT Cluj primește un ajutor nesperat de la Hamburg Towers în lupta pentru...
Câți spectatori au fost prezenți la meciul dintre U-BT Cluj și Dubai Basket...
U-BT Cluj-Napoca pierde la Ljubljana, după un meci nebun cu Cedevita Olimpi...
U-BT Cluj-Napoca pierde la Ljubljana, după un meci nebun cu Cedevita Olimpi...
CSM CSU Oradea pierde la Sarajevo și își ia adio de la playoff-ul FIBA Euro...
U-BT Cluj primește un ajutor nesperat de la Hamburg Towers în lupta pentru...
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!