F8 Oradea. Transmisiunile meciurilor de la turneul final al Cupei României
39 minute în urmăSyntainics MBC, ultimul oponent pentru CSO Voluntari în sezonul regulat din ENBL
3 ore în urmăPatru jucători eliminați în urma unei bătăi generale la Hornets versus Pistons
4 ore în urmăPartizan Belgrad îi administrează lui Dubai Basketball primul rezultat negativ din Liga Adriatică
4 ore în urmăProgramul meciurilor din sferturile de finală ale Cupei României
1 zi în urmă
Uros Lucic, fost jucător la Steaua Turabo Bucureşti, a susţinut primul său meci de la revenirea la Krka Novo Mesto. Campioana Sloveniei s-a deplasat în Israel, unde a pierdut cu scorul de 77-57 pe mâna liderului la zi în Liga Adriatică, Maccabi Electra Tel-Aviv. Confruntarea a făcut parte din programul etapei a 14-a în sezonul regulat al acestei competiţii
Transferat la sfârşitul lunii decembrie de la Radnicki Kragujevac, Lucic a debutat chiar în ajunul Crăciului după calendarul vechi, pe 7 ianuarie. În 17 minute de joc sârbul de 28 ani a avut 2/3 la două puncte, 1/2 la trei puncte şi 2/2 la linia de pedeapsă pentru un total de 9 puncte. El a adăugat 5 recuperări şi a avut două posesii pierdute pentru 10 la eficienţă.
Din partea învingătorilor Demond Mallet a avut 18 puncte, iar Devin Smith a strâns 14 puncte şi 5 recuperări. Jure Lalic a fost cel mai prolific marcator al lui Krka, având 18 puncte la care a adăugat 8 recuperări.
În momentul de faţă, Maccabi are 14 victorii şi o înfrângere, având un meci mai mult disputat situându-se pe primul loc în Liga Adriatică. În schimb, Krka rămâne cu 4 victorii şi suferă al 10-lea eşec. Slovenii se situează pe locul 11.
U-BT Cluj-Napoca trece de Borac Cacak pentru a întrerupe seria de cinci eșe...
U-BT Cluj-Napoca are parte de primul „do or die” al sezonului
Programul meciurilor lui U-BT Cluj în Top 8 din Liga Adriatică
U-BT Cluj, învinsă de Hapoel Ierusalim după o repriză de prelungiri
Programul meciurilor lui U-BT Cluj în Top 8 din Liga Adriatică
Slask Wroclaw a reușit una dintre marile surprize ale începutului de an în...
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!