Bogic Vujosevic, al 2-lea jucător care marchează minim 40 de puncte într-un meci din actualul sezon al LNBM
2 ore în urmăOlympiakos semnează un fost campion din NBA în 2014
19 ore în urmăCorona Brașov încheie o serie de două înfrângeri consecutive după victoria de la Galați
20 ore în urmăVictorie fără emoții pentru CSA Steaua București în fața lui Rapid București
21 ore în urmăDinamo revine pe final pentru a câștiga cu FC Argeș, în primul meci al sezonului în Ștefan cel Mare
21 ore în urmă
Liga Balcanică va avea un nou format începând cu sezonul 2014-2015. 10 sau 12 vor fi prezente la startul competiție din stagiunea viitoare. Acestea vor fi împărţite în două grupe fie de câte 5 fie de câte 6. Sezonul regular va consta în meciuri tur retur iar apoi se va ajung în Top 8 și în în final un Final 4 cu meciuri tur retur.
Lista echipelor participante nu a fost încă definitivată. S-a anunțat doar data de start a competiției care va avea loc pe 14 octombrie anul curent.
Directorul sportiv al competiţiei, domnul Shay Shtriksva vorbi cu reprezentanții lui Galil Gilboa și SCM U Craiova pentru a vedea opinia acestora în ceea ce privește participarea în competiţiei, după cum anunță site-ul oficial al Ligii Balcanice.
În acest moment sunt opt echipe care au confirmat prezența în competiţie. Este vorba despre Vllaznia (Albania), Sigal Prishtina and Peja (Kosovo), Kozuv and Kumanovo 2009 (Macedonia), Rilski Sportist (Bulgaria), Teodo, Sutjeska and Mornar (Muntenegru).
U-BT Cluj primește un ajutor nesperat de la Hamburg Towers în lupta pentru...
Câți spectatori au fost prezenți la meciul dintre U-BT Cluj și Dubai Basket...
U-BT Cluj-Napoca pierde la Ljubljana, după un meci nebun cu Cedevita Olimpi...
U-BT Cluj-Napoca pierde la Ljubljana, după un meci nebun cu Cedevita Olimpi...
CSM CSU Oradea pierde la Sarajevo și își ia adio de la playoff-ul FIBA Euro...
U-BT Cluj primește un ajutor nesperat de la Hamburg Towers în lupta pentru...
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!