Olympiakos semnează un fost campion din NBA în 2014
16 ore în urmăCorona Brașov încheie o serie de două înfrângeri consecutive după victoria de la Galați
16 ore în urmăVictorie fără emoții pentru CSA Steaua București în fața lui Rapid București
17 ore în urmăDinamo revine pe final pentru a câștiga cu FC Argeș, în primul meci al sezonului în Ștefan cel Mare
17 ore în urmăCSU Sibiu ajunge la trei victorii consecutive
18 ore în urmă
Fuenlabrada Madrid a oficializat, în aceste zile, transferul unuia dintre cei mai longegivi stranieri din Liga Endesa. Este vorba de Daniel Clark, baschetbalist ce vine de la Laboral Kutxa.
Evoluând pe postul de pivot, Clark activează pe pământ spaniol încă din anul 2006. El a refuzat ofertele venite din NCAA și a ales, în schimb, să facă parte din echipele de juniori ale clubului Estudiantes. Drept urmare, Clark a debutat în Liga ACB, acolo unde a impresionat în numeroase partide.
Mai mult, Daniel reprezintă un membru de bază al naționalei Angliei. El a participat alături de țara sa la Jocurile Olimpice din 2012, precum și la edițiile Eurobasket din 2009, 2011 și 2013. Britanicul va absenta însă la următorul Campionat European, din moment ce trupa lui Joe Prunty a prestat rușinos în actuala campanie de calificare.
Fuenlabrada se duelează în prima etapă de campionat cu Bilbao Basket. Confruntarea este programată pe 5 octombrie.
*Foto: fibaeurope.com
U-BT Cluj primește un ajutor nesperat de la Hamburg Towers în lupta pentru...
Câți spectatori au fost prezenți la meciul dintre U-BT Cluj și Dubai Basket...
U-BT Cluj-Napoca pierde la Ljubljana, după un meci nebun cu Cedevita Olimpi...
U-BT Cluj-Napoca pierde la Ljubljana, după un meci nebun cu Cedevita Olimpi...
CSM CSU Oradea pierde la Sarajevo și își ia adio de la playoff-ul FIBA Euro...
U-BT Cluj primește un ajutor nesperat de la Hamburg Towers în lupta pentru...
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!