Vremea nefavorabilă din Statele Unite ale Americii încurcă programarea meciurilor din NBA
12 ore în urmăPrestație impresionantă pentru Emi Cățe, în eșecul din thriller-ul cu dubla campioană din Champions League
12 ore în urmăIanuarie este cu siguranță luna lui Kevin Durant
16 ore în urmăJusuf Nurkic scrie o nouă pagină de istorie pentru Utah Jazz
17 ore în urmăNebojsa Vidic obține prima victorie cu GTK Gliwice în campionatul Poloniei
19 ore în urmă
Estudiantes Madrid a anunțat în cursul zilei de luni transferul baschetbalistului Uros Slokar. Slovenul vine de la Alba Berlin, pentru care a evoluat în prima parte a sezonului 2013/2014.
În vârstă de 30 de ani, pivotul deține cetățenie chineză și este unul dintre cei mai importanți baschetbaliști ex-iugoslavi, el remarcându-se cu medii de 1.1 puncte și 1.0 recuperări la ultima ediție a Campionatului European.
De-a lungul carierei, Slokar a evoluat la formații precum Benetton Treviso, Toronto Raptors, Union Olimpija, Montepaschi Siena, Assignia Manresa sau Gran Canaria. În Italia, centrul de 2.10 m a pus mâna pe patru trofee, cucerite în perioada 2004-2010.
El revine așadar în Liga Endesa, urmând să se alăture cât de curând madrilenilor, care au un bilanț de 2 victorii și 8 înfrângeri.
*Foto: eurobasket2013.org
U-BT Cluj primește un ajutor nesperat de la Hamburg Towers în lupta pentru...
U-BT Cluj-Napoca pierde la Ljubljana, după un meci nebun cu Cedevita Olimpi...
CSM CSU Oradea pierde la Sarajevo și își ia adio de la playoff-ul FIBA Euro...
U-BT Cluj-Napoca pierde la Ljubljana, după un meci nebun cu Cedevita Olimpi...
CSM CSU Oradea pierde la Sarajevo și își ia adio de la playoff-ul FIBA Euro...
U-BT Cluj primește un ajutor nesperat de la Hamburg Towers în lupta pentru...
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!