Stiri

Maccabi Tel Aviv reușește surpriza în Atena, Real Madrid își respectă statutul

Playoff-ul Euroligii, ediția 2023-2024, a început marți, 23 aprilie, cu două meciuri: Panathinaikos Atena vs. Maccabi Tel Aviv și Real Madrid vs. Baskonia. Primul joc a fost extrem de echilibrat și s-a decis de-abia pe final, în timp ce al doilea duel a fost dominat categoric de formația gazdă.

Panathinaikos Atena vs. Maccabi Tel Aviv: 87-91

În fața a peste 18.000 de suporteri greci, Panathinaikos a primit vizita lui Maccabi, în prima partidă din seria de calificare în Final Four-ul Euroligii. După un început echilibrat, alb-verzii au părut mai inspirați și, grație triplelor lui Marius Grigonis și Luca Vildoza, au izbutit să își construiască un avantaj în fața adversarilor. De partea cealaltă, Lorenzo Brown și Wade Baldwin nu au părut a fi într-o formă foarte bună, însă isralienii au rămas în meci datorită recuperărilor ofensive și a multiplelor ratări ale grecilor de la linia de libere.

La pauză, scorul era 50 la 42 pentru Panathinaikos, care avea 11/11 din interiorul semicercului (100%), 8/16 de la distanță (50%) și 4/9 de la linia de libere (44.4%). După revenirea de la vestiare, elevii lui Ergin Ataman și-au menținut avantajul, fiind conduși de un Kostas Sloukas, aflat într-o zi excelentă la capitolul assist-urilor, și de Mathias Lessort, care părea că nu poate să rateze din apropierea inelului.

Oaspeții, însă, nu au cedat, iar Bonzie Colson și-a asumat un rol ofensiv important, marcând câteva coșuri-cheie. Apoi, Wade Baldwin și-a dat drumul la joc și a început să înscrie atât din interiorul liniei de trei puncte, cât și din exteriorul ei, dar la scurt timp după aceste reușite s-a văzut nevoit să părăsească terenul, din pricina unei accidentări. A fost rândul lui Lorenzo Brown să preia responsabilitățile ofensive, iar acesta s-a achitat foarte bine de ele. Maccabi Tel Aviv a ajuns la conducere, gazdele nu au mai fost la fel de eficiente, iar un turnover al lui Sloukas, urmat de două libere ale lui Josh Nebo au asigurat victoria galben-albaștrilor: 87-91.

Liderii învingătoarei au fost Bonzie Colson (18 puncte, 3 recuperări), Lorenzo Brown (16 puncte, 4 recuperări, 3 pase decisive), Wade Baldwin (15 puncte, 7 pase decisive) și Josh Nebo (12 puncte, 8 recuperări).

De partea cealaltă s-au remarcat Mathias Lessort (22 de puncte, 6 recuperări), Kostas Sloukas (12 puncte, 13 pase decisive, 2 recuperări, 2 intercepții) și Marius Grigonis (11 puncte, 4 recuperări, 2 pase decisive).

După terminarea disputei, Ataman, antrenorul lui Panathinaikos, a făcut show prin declarațiile sale. Mai întâi s-a plâns de arbitraj, apoi a spus că echipa lui va câștiga seria și, la conferința de presă, a plusat, declarând că dacă formația din Atena nu se califică în Final Four, el nu o va mai antrena pe Pana din sezonul următor.

Joi, 25 aprilie, tot în OAKA Arena, se va desfășura meciul al doilea al seriei, începând cu ora 21:15.

Real Madrid vs. Baskonia: 90-74

Los Blancos sunt văzuți drept favoriți clari în această serie iar marți, 23 aprilie, și-au respectat pe deplin statutul, dominând primul duel cu Baskonia. Trupa lui Dusko Ivanovic este slăbită și de faptul că Chima Moneke s-a accidentat în confruntarea cu Maccabi Tel Aviv din play-in și nu este disponibil pentru această serie. În absența lui, bascii nu le-au făcut față madrilenilor, care au început în forță jocul, prin reușitele ofensive ale lui Mario Hezonja, Dzanan Musa și Edy Tavares.

Oaspeții au încercat să răspundă și l-au aruncat în joc pe Markus Howard, care a marcat rapid zece puncte, dar apoi și el a suferit o accidentare, după ce Rudy Fernandez l-a lovit cu genunchiul în coapsă.

Madrilenii au jucat excelent și în defensivă, forțându-i pe adversari să recurgă la foarte multe aruncări de trei puncte, aceștia terminând cu un procentaj de 29.3% (12/41). În cele din urmă, Real Madrid s-a impus cu 90 la 74 și a preluat conducerea în seria cu Baskonia.

Dzanan Musa (16 puncte, 3 recuperări, 3 pase decisive) a fost principalul marcator din echipa lui Chus Mateo, în timp ce Facundo Campazzo și Vincent Poirier au contribuit cu câte 10 puncte.

Liderul oaspeților a fost Markus Howard (15 puncte), urmat de trei jucători cu câte 14 puncte: Codi Miller-Mcintyre, Nikos Rogkavopoulos și Matt Costello.

Al doilea meci al seriei se va jucat joi, 25 aprilie, la ora 22:00, și va fi transmis, în direct, pe Digi Sport 4.

Playoff-ul Euroligii continuă în această seară (24.04) cu alte două serii:

  • Monaco vs. Fenerbahce - ora 20:00, Digi Sport 4
  • Barcelona vs. Olympiacos - ora 22:00, digisport.ro

*foto: euroleaguebasketball.net

2 comentarii la aceasta stire:
  • CSM Constanța RlCARDO :

    😂😂😂
    Macabi Tel Aviv, acești "voluntari" ai Euroligii 😂. Deci se poate și la case mai mari nu doar pe plaiurile mioritice, fluierașii de aseară parcă mai aveau puțin și băgau ei mingea în coșul grecilor. Nu cred că nu se califică Pana, au lot mult mai bun chiar dacă poate vor trebui să ducă toată seria 5 vs 8

    cu 1 săptămână în urmă (24.04.2024) Raspunde
  • Sepsi SIC Sf. Gheorghe coconero :

    Macabi a fost mai buna
    Dupa parerea mea si a avut un joc mai simplu, a jucat mai mult 1 x 1 , iar la final a ratat putin.
    Cat despre deciziile de arbitraj care uneori au fost destul de clare ca erori, mie mi au parut mai multe pt Panathinaikios.
    Ataman pune presiune cu declaratiile, oricum tot grecii par favoriti la calificare.

    cu 1 săptămână în urmă (24.04.2024) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!