Cât costă un bilet la primele meciuri din finala LNBM
12 ore în urmăVictorii pentru SCM Timișoara și CSM Petrolul Ploiești în play-out-ul LNBM
12 ore în urmăRapid București a trecut la pas de CSO Voluntari
12 ore în urmăProgramul finalei LNBM dintre CSM Oradea și U-BT Cluj
16 ore în urmăOKC s-a trezit după înfrângerea din primul meci
16 ore în urmă
Malcolm Delaney a ajuns la o înțelegere cu Olimpia Milano.
După despărțirea de Barcelona, fundașul în vârstă de 31 de ani a semnat un contract valabil pe doi ani cu Olimpia Milano, echipă care își continuă, altfel, campania impresionantă de achiziții.
Delaney a avut prestații solide la nivel de Euroligă în echipamentul Barcelonei, acesta a jucat 26 de partide și a adunat medii statistice de 10,2 puncte și 4,8 pase decisive pe meci.
De-a lungul carierei sale, Delaney a jucat pentru Chalon (Franța), Budivelnyk Kyiv (Ucraina), Bayern Munchen, Lokomotiv Kuban, dar a petrecut și două sezoane în NBA, alături de Atlanta Hawks, între 2016 și 2018.
După cum spuneam, clubul italian continuă să facă mutări impresionante pe piața trasferurilor după ce în cursul săptămânii trecute a plătit clauza de reziliere stabilită de CSKA Moscova pentru Kyle Hines. De asemenea, Milano și-a prelungit întelegerea cu pivotul american Kaleb Tarczewski.
*foto: nba.com
FIBA Europe Cup va avea un nou format din următorul sezon
Unde și-a continuat cariera Nathan Mensah, fostul jucător de la U-BT Cluj?
Darius Căruțașu a fost desemnat MVP-ul Final Four-ului U19 din Turcia
FIBA Europe Cup va avea un nou format din următorul sezon
Emi Cățe a bifat una dintre cele mai bune evoluții din acest an
Unde și-a continuat cariera Nathan Mensah, fostul jucător de la U-BT Cluj?
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!