Vremea nefavorabilă din Statele Unite ale Americii încurcă programarea meciurilor din NBA
7 ore în urmăPrestație impresionantă pentru Emi Cățe, în eșecul din thriller-ul cu dubla campioană din Champions League
8 ore în urmăIanuarie este cu siguranță luna lui Kevin Durant
11 ore în urmăJusuf Nurkic scrie o nouă pagină de istorie pentru Utah Jazz
12 ore în urmăNebojsa Vidic obține prima victorie cu GTK Gliwice în campionatul Poloniei
14 ore în urmă
Antrenorul Gazului Metan, Marcel Țenter vorbește despre partida din Eurochallenge și despre absențele echipei sale pentru acest meci. Gaz Metan Mediaș dispută primul meci din faza a doua a Eurochallenge în deplasare pe terenul celor de la PO Antwerp Giants.
„Partida din Eurochallenge este cu atât mai dificilă cu cât am pierdut un jucător foarte important și din păcate u îl putem folosi nici pe Okosun pentru că nigerian fiind nu am reuşit să obținem viza lui. Viza Schengen este incredibil de greu de obținut în special pentru cetățenii nigerieni. I se cer trei salarii plătite și el nu este aici decât de o lună, n-avem cum să întrunim condițiile acestea și nu au niciun fel de toleranță la aceste lucruri. Este păcat pentru că în acest fel, clar nivelul competiție scade pe niște motive bizare în opinia mea.”
U-BT Cluj primește un ajutor nesperat de la Hamburg Towers în lupta pentru...
U-BT Cluj-Napoca pierde la Ljubljana, după un meci nebun cu Cedevita Olimpi...
CSM CSU Oradea pierde la Sarajevo și își ia adio de la playoff-ul FIBA Euro...
U-BT Cluj-Napoca pierde la Ljubljana, după un meci nebun cu Cedevita Olimpi...
CSM CSU Oradea pierde la Sarajevo și își ia adio de la playoff-ul FIBA Euro...
U-BT Cluj primește un ajutor nesperat de la Hamburg Towers în lupta pentru...
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!