Iverson Molinar, unul dintre cei mai buni baschetbaliști ai Panamei, în victoria cu Cuba
15 ore în urmăIslanda revine de la un deficit de 21 de puncte și câștigă în ultima secundă cu Lituania. VIDEO
15 ore în urmăCine este Diogo Brito, baschetbalistul care a înscris la foc automat împotriva României
16 ore în urmăEvoluție impresionantă pentru Bobe Nicolescu în înfrângerea cu Portugalia
16 ore în urmăMario Gomes: „Această echipă a României este mult mai bună decât cea pe care am întâlnit-o în 2022”
17 ore în urmă
România a avut un reprezentant în ultima etapă din faza grupelor la Campionatul European. Este vorba despre Marius Ciulin, care a oficiat la meciul dintre Portugalia și Estonia de la Riga.
Brigada a fost completată de Antonio Conde, din Spania, respectiv de Lorenzo Baldini din Italia.
După o serie neagră de rezultate negative, Portugalia a întâlnit Estonia, într-un duel decisiv pentru ocuparea ultimului loc de calificare din Grupa A. Naționala lui Mario Gomes a început modest meciul, iar la pauză părea că Estonia se îndreaptă către o victorie mare, aflându-se în avantaj cu două posesii, scor 32-27. După revenirea de la vestiare, Portugalia a pus treptat stăpânire pe joc, iar cu ajutorul unui parțial de 11-0 a revenit la conducere. Coșul decisiv al revenirii a fost marcat chiar de superstarul Neemias Queta, printr-o aruncare din spațiul de trei secunde. Acesta s-a bucurat exagerat, motiv pentru care arbitrii i-au acordat al doilea fault tehnic, fiind trimis la vestiare cu puțin peste 4 minute înainte de începutul ultimului sfert.
Momentul a adus tensiune pe banca Portugaliei, iar jucătorii păreau destul de confuzi. Estonia a profitat imediat de slăbiciunea adversarilor și a refăcut o diferență de șase puncte. Mario Gomes a cerut urgent un time-out, după care baschetbaliștii săi au urmat perfect indicațiile și au preluat conducerea până la intrarea în ultimul act, scor 45-47. Portugalia a dominat clar primele minute ale sfertului decisiv, iar cu 4:39 rămase de jucat tabela arăta 53-60. Estonia a cerut time-out, după care s-a redresat surprinzător de bine, iar datorită unui run de 8-1 a trecut din nou în față cu un minut rămas. Rafael Lisboa a răspuns imediat pentru lusitani, marcând de la distanță coșul egalizator, 64-64. Tot el, câteva secunde mai târziu, a transformat cu sânge rece patru aruncări libere, iar astfel s-a scris istoria acestui meci. Portugalia, fără cel mai bun jucător, a reușit să depășească momentele grele și să obțină calificarea în optimi. Rezultatul final: 65-68.
Ciulin a avut o prestație reușită în acest meci, însă Miguel Queiroz, veteranul lui FC Porto, a fost nemulțumit de o decizie a arbitrului luată pe final de meci. El a încheiat partida cu un double-double, 10 puncte și 10 recuperări.
Pentru Portugalia, Travante Williams, fostul jucător al Oradiei, s-a evidențiat cu 11 puncte, 8 recuperări și 4 pase decisive. Pentru Estonia, Artur Konontsuk a fost la înălțime, adunând 20 de puncte și 4 recuperări.
A fost al patrulea meci fluierat de Ciulin la Campionatul European de Baschet Masculin, după Cehia vs Portugalia, Estonia vs Letonia și Portugalia vs Turcia.
*Foto:Fiba.basketball
Miikka Muurinen a confirmat despărțirea de Partizan
Alți doi jucători străini din LNBM, convocați la naționalele lor
Un fost baschetbalist al lui SCM U Craiova a câștigat Cupa Germaniei
Un fost baschetbalist al lui SCM U Craiova a câștigat Cupa Germaniei
Miikka Muurinen a confirmat despărțirea de Partizan
Fenerbahçe câștigă pentru a treia oară consecutiv Cupa Turciei.VIDEO
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!