U-BT Cluj-Napoca obține o victorie imensă pe terenul lui Umana Reyer Venezia în EuroCup
10 ore în urmăBristol Flyers o învinge pe Dinamo București în ENBL
10 ore în urmăCSM Oradea, înfrângere dramatică pe terenul lui JDA Dijon în FIBA Europe Cup
10 ore în urmăProgramul și transmisiunile etapei a 17-a din Liga Națională de Baschet Masculin
15 ore în urmăJosip Bilinovac se desparte de SCM Timișoara și semnează cu HKK Siroki în Bosnia
16 ore în urmăU-BT Cluj-Napoca a avut un început mai puțin reușit în returul competițional din EuroCup, cedând în fața celor de la Cedevita Olimpija Ljubljana cu scorul de 103-96. Astfel, campioana României ajunge la un bilanț de 5-5 în a doua competiție continentală de baschet.
Mihai Silvășan, tehnicianul campioanei, a felicitat adversarii pentru victoria meritată, dar și-a exprimat nemulțumirea față de evoluția echipei sale, în special la capitolul recuperărilor, acolo unde U-BT a încheiat meciul cu doar 25 de recuperări, față de cele 34 ale gazdelor
"Felicit echipa din Ljubljana pentru victoria meritată. Din punctul nostru de vedere, sunt puțin dezamăgit, dar nu pentru că am pierdut – acest lucru se poate întâmpla în orice competiție și nu suntem o echipă perfectă. Sunt mai degrabă nemulțumit de modul în care am abordat meciul. Nu am avut determinarea necesară și nu ne-am luptat suficient, mai ales la recuperare. Este o raritate să pierdem atât de clar lupta la recuperări."
Silvă a mai adăugat că jucătorii săi nu au avut mentalitatea potrivită, dar a subliniat că returul abia a început și că este timp pentru a îmbunătăți aspectele negative ale jocului.
"De aici pot trage concluzia că nu am avut mindset-ul potrivit, așa că sunt nemulțumit. Trebuie să învățăm din asta, să mergem mai departe. De abia a început returul, mai sunt multe meciuri. Luăm totul pe rând, cu gândul de a progresa. Trebuie să fim mai buni și mai consistenți", a spus Silvășan pentru u-bt.basketball.
Următorul meci pentru U-BT Cluj-Napoca va avea loc în deplasare la Craiova pe 7 decembrie, sâmbătă, iar în EuroCup, U-BT va întâlni JL Bourg pe 11 decembrie, pe teren propriu.
*foto: u-bt.basketball
U-BT Cluj-Napoca obține o victorie imensă pe terenul lui Umana Reyer Venezi...
U-BT Cluj are în față un meci crucial în vederea luptei pentru calificarea...
CSM Oradea, înfrângere dramatică pe terenul lui JDA Dijon în FIBA Europe Cu...
U-BT Cluj-Napoca obține o victorie imensă pe terenul lui Umana Reyer Venezi...
U-BT Cluj are în față un meci crucial în vederea luptei pentru calificarea...
CSM Oradea, înfrângere dramatică pe terenul lui JDA Dijon în FIBA Europe Cu...
3 comentarii la aceasta stire:
varu silvois :
Declarația corecta dar neterminata
cu 1 lună în urmă (05.12.2024)Este o raritate sa pierdem lupta la recuperare atât de clar, DAR e constant faptul că pierdem lupta la recuperare, doar că nu atât de...CLAR!
Benjamin:
...
cu 1 lună în urmă (05.12.2024)nu stiu ce meciuri ai vazut, dar iarasi vorbesti prostii.
din 10 meciuri, cred ca am pierdut lupta la recuperare in 3 sau 4.
Avem 2-3 meciuri puternice in care am castigat (jl Bourg, valencia, Ierusalim, Venezia..). Ca sa nu mai zic ca sunt meciuri in care noi avem +10 recuperari fata de adversar.
Dar no, am pierdut si acuma dintr-o data nu mai suntem buni la nimic.. DELOC.
Da, am fost slabi in ultimul meci dpdv defensiv, dar hai sa nu aruncam doar asa cu cuvinte aiurea.
Benjamin:
...
cu 1 lună în urmă (05.12.2024)in care am castigat lupta la recuperare*
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!