Steaua Roșie Belgrad și-a luat rămas bun de la titlul din ABA din acest an
4 ore în urmăDrumul celor de la Knicks către finală nu are piedici
5 ore în urmăCât costă un bilet la primele meciuri din finala LNBM
21 ore în urmăVictorii pentru SCM Timișoara și CSM Petrolul Ploiești în play-out-ul LNBM
21 ore în urmăRapid București a trecut la pas de CSO Voluntari
21 ore în urmă
U-BT Cluj-Napoca a învins-o în deplasare pe KK Bosna, cu scorul de 93-90, în etapa cu numărul 4 din TOP 8 din ABA League.
Unul dintre cei mai buni baschetbaliști ai campioanei României în victoria de la Sarajevo a fost Mitch Creek. El a înscris pentru prima dată după mai bine de o lună peste 20 de puncte.
Creek a evoluat pe parchet aproximativ 30 de minute și a adunat în acest timp 23 de puncte, 6 recuperări (3 ofensive), o pasă decisivă și tot atâtea intercepții. El a încheiat cu 5/8 din acțiune, 4/5 din interiorul arcului de cerc, respectiv 12/12 de la linia de fault, totul pentru un indice al eficienței de +26.
După încheierea duelului din deplasare, Mitch Creek a fost de părere că atât el, cât și colegii săi au luptat până la final și au fost puternici și uniți.
„A fost un meci în care toată echipa a dat dovadă de o reziliență incredibilă. Drumul până aici a fost extrem de dificil. Am avut și un antrenament târziu, iar astăzi am intrat în meci fără Woodbury și i-am pierdut rapid pe Ivo și pe Guz. Cu toate astea, băieții au făcut un pas în față într-un meci care, sincer, nu a fost principalul nostru focus în ultimele săptămâni, pentru că ne-am concentrat mult pe EuroCup.
Totuși, echipa a reacționat excelent, a fost unită, puternică și a luptat până la capăt, ceea ce e extraordinar. Sunt foarte mândru de toată lumea în seara asta. Și staff-ul merită apreciat pentru că a gestionat inteligent situația, ne-a oferit odihna necesară dimineața și ne-a pus în poziția de a câștiga acest meci. Să rămânem concentrați și să dăm tot ce avem mai bun în următoarele săptămâni”, au fost cuvintele lui Mitch Creek, potrivit site-ului oficial al clubului.
Pentru U-BT Cluj-Napoca urmează două meciuri consecutive cu Cedevita Olimpija. Primul va avea loc la mijlocul săptămânii în BTarena, în timp ce următorul se va disputa în weekend.
*Foto: Liga Adriatică
FIBA Europe Cup va avea un nou format din următorul sezon
Unde și-a continuat cariera Nathan Mensah, fostul jucător de la U-BT Cluj?
Darius Căruțașu a fost desemnat MVP-ul Final Four-ului U19 din Turcia
FIBA Europe Cup va avea un nou format din următorul sezon
Emi Cățe a bifat una dintre cele mai bune evoluții din acest an
Unde și-a continuat cariera Nathan Mensah, fostul jucător de la U-BT Cluj?
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!