Victorie mare pentru România în fața Greciei
4 zile în urmăTudor Șomăcescu a semnat cu CSO Voluntari
2 săptămâni în urmăO nouă plecare de la U-BT Cluj-Napoca
2 săptămâni în urmăChris Coffey este prima noutate din lotul lui CS Vâlcea
2 săptămâni în urmăAndrei Petică a semnat cu CSU Sibiu
2 săptămâni în urmă
În ciuda problemelor financiare nerezolvate din acest sezon, elevii lui Spanoulis și-au arătat mentalitatea de campioni în finala din Cupa Franței. AS Monaco a câștigat Cupa Franței după o pauză de opt ani. Finala disputată împotriva rivalei Le Mans a fost câștigată la o diferență de peste 20 de puncte, 103-79.
AS Monaco a dominat partida încă de la început. După primul sfert, scorul a fost 30-12. Le Mans a reușit să câștige doar sfertul al doilea, însă nu a fost de ajuns pentru a întoarce meciul în favoarea lor. Sfertul al treilea i-a avut în prim-plan pe Blossomgame, care a marcat 3 triple în 5 minute, dar și pe Theis, al cărui joc din interiorul semicercului a fost de neoprit. Jucătorii lui Le Mans au cedat în sfertul al patrulea, însă nu doar fizic. Aceștia au fost sancționați cu multiple greșeli tehnice.
Învingătoarea din finala Cupei și-a luat revanșa după ce a pierdut contra Le Mans în aceeași competiție în urmă cu un an, însă în faza semifinalelor, 97-102. Pentru Le Mans este a doua finală la rând pierdută în Cupa Franței, după ce anul trecut a fost înfrântă de Paris, 80-91.
Conducătorul de joc, Strazel, și-a exprimat bucuria cu privire la revanșa luată:
„Viața ne-a oferit o altă șansă împotriva Le Mans în finala Cupei . Cu această victorie, dovedim că putem învăța din greșelile noastre.”
Okobo a fost liderul lui Monaco și a fost desemnat MVP-ul finalei. Francezul a marcat 19 puncte și a avut 2 pase decisive și o recuperare.
Întreaga echipă antrenată de Spanoulis a contribuit la victoria din finală:
Blossomgame – 17 puncte, 4 recuperări
Theis – 15 puncte, 9 recuperări
Diallo – 14 puncte, 7 recuperări
James – 12 puncte, 5 recuperări, 9 pase decisive
Strazel – 10 puncte
Tarpey – 6 puncte
Mirotic și Nedovic – 5 puncte fiecare; doar Begarin nu a marcat în această finală.
Deși toată lista de jucători de la Le Mans a marcat, nu a fost de ajuns pentru victorie, iar cei mai buni jucători au fost:
Berhanemeskel – 22 puncte
Dufeal – 11 puncte
*Foto: monacolife.net
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!