Stiri

NBA - Ben Gordon la Charlotte, Corey Maggette a ajuns la Detroit

Adrian Micinic

Adrian Micinic
27.06.2012

Charlotte Bobcats și Detroit Pistons au realizat un schimb chiar în preziua NBA Draft-ului 2012. Astfel, formația patronată de către Michael Jordan l-a trimis pe Corey Maggette (foto) la gruparea din Michigan, în schimbul lui Ben Gordon și a unei opțiuni în Draft-ul din anul 2013.

Gordon mai are doi ani de contract, perioadă în care ar urma să încaseze 25.6 milioane de dolari. El are 29 de ani, joacă fundaș și este absolvent al universității Connecticut și a fost ales de Chicago Bulls cu opțiunea a 3-a în Draft-ul din 2004. Jucătorul cu origini engleze și jamaicane, născut la Londra a petrecut cinci ani alături de Bulls și trei cu Pistons.

El a bifat 52 prezențe în sezonul 2011/12, având medii de 12.5 puncte, 2.4 pase decisive, 2.3 recuperări în 27 minute. Gordon a jucat 523 de meciuri în NBA pe parcursul celor opt sezoane pe care le are la activ. Ben are medii pe carieră de 16.5 puncte, 2.8 pase decisive, 2.7 recuperări și 0.8 intercepții în 30 minute pe meci.

Maggette are încă un an de contract, perioad în care va încasa aproximativ 11 milioane de dolari. Corey are 33 ani. El măsoară 1.98 metri, joacă pe poziția 3 și a evoluat în NCAA la Duke Bluedevils. A fost ales cu opțiunea a 13-a în NBA Draft-ul din 1999 de către Seattle SuperSonics.

A jucat un sezon la Orlando Magic, opt la LA Clippers, două la Golden State Warriors și câte unul la Milwaukee Bucks respectiv Charlotte Bobcats. În ultimul sezon, alături de echipa din North Carolina, Maggette a bifat 32 de prezențe având medii de 15.0 puncte, 3.9 recuperări și 1.2 pase decisive în 27.5 minute pe meci. În întreaga carieră, Maggette a bifat 821 prezențe în NBA cu medii de 16.2 puncte, 4.9 recuperări și 2.1 pase decisive în 28.6 minute pe meci. El a jucat o singură dată în playoff, în sezonul 2005/06, alături de Clippers, când a jucat 12 partide în postsezon.

În Draftul de joi (28.06), Charlotte deține a doua opțiune în primul tur și prima în al doilea tur. În schimb, Detroit va alege a 9-a în primul tur, respectiv a 9-a în turul al doilea. De asemenea, echipa din Michigan a obținut și opțiunea a 14-a în turul al doilea, de la Houston Rockets.

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!