Vremea nefavorabilă din Statele Unite ale Americii încurcă programarea meciurilor din NBA
12 ore în urmăPrestație impresionantă pentru Emi Cățe, în eșecul din thriller-ul cu dubla campioană din Champions League
12 ore în urmăIanuarie este cu siguranță luna lui Kevin Durant
16 ore în urmăJusuf Nurkic scrie o nouă pagină de istorie pentru Utah Jazz
16 ore în urmăNebojsa Vidic obține prima victorie cu GTK Gliwice în campionatul Poloniei
19 ore în urmă 
Înaintea mult așteptatului duel dintre Miami Heat și Indiana Pacers, extrema formației din Indianapolis, Danny Granger, este așteptat să revină după o lungă accidentare care l-a ținut departe de terenul de joc.
Cu toate acestea, oficialii lui Pacers preconizează revenirea sportivului pe 20 decembrie, cu o zi mai târziu decât partida împotriva campionilor din Miami. De altfel, Danny a dat de înțeles că va fi prezent pe parchetul din American Airlines Arena, spunând-o, însă, indirect, pentru a nu pune presiune pe el și implicit pe echipă.
Antrenorul Indianei, Frank Vogel, a declarat la finalul unui antrenament că, într-un final are noutăți despre situația elevului său, acesta din urmă având toate șansele să revină la sfârșitul acestei săptămâni, totul depinzând de cum vor decurge antrenamentele din următoarele zile. De asemenea, Vogel crede că primul meci de după accidentare, va fi jucat de Danny, pe teren propriu, contra celor de la Houston Rockets.
„Să fiu sincer, acum lucrez la fiecare detaliu în parte, să fiu sigur că mă pot sincroniza cu orice, sa mă asigur că sunt la punct cu toate schemele de joc. Sunt lucruri foarte importante după ce al lipsit atâta timp”, a declarat Danny, citat de hangtime.blogs.nba.com
Staful medical al celor de la Pacers este în continuare cu ochii pe evoluția baschetbalistului, la fel și antrenorul acestuia.
Granger este la al 9-lea sezon în Liga Nord-Americană de Baschet, iar acum, îi va fi cu adevărat greu să revină, după ce a jucat doar în câteva partide în ultimele 2 sezoane.
*Foto: www.zimbio.com
U-BT Cluj primește un ajutor nesperat de la Hamburg Towers în lupta pentru...
U-BT Cluj-Napoca pierde la Ljubljana, după un meci nebun cu Cedevita Olimpi...
CSM CSU Oradea pierde la Sarajevo și își ia adio de la playoff-ul FIBA Euro...
U-BT Cluj-Napoca pierde la Ljubljana, după un meci nebun cu Cedevita Olimpi...
CSM CSU Oradea pierde la Sarajevo și își ia adio de la playoff-ul FIBA Euro...
U-BT Cluj primește un ajutor nesperat de la Hamburg Towers în lupta pentru...
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!