Corona Brașov se impune la exact o lună de la ultimul succes în toate competițiile
13 ore în urmăCSM Oradea își continuă parcursul perfect din campionatul României
14 ore în urmăCSU Sibiu o învinge din nou pe CSM Galați, pentru a doua oară în trei zile
15 ore în urmăCornelius Hudson a semnat cu Porto, la mai puțin de o lună după despărțirea de Vâlcea
20 ore în urmăDenis Bădălău, capac à la LeBron James în al treilea start în NCAA. VIDEO
20 ore în urmă
Erik Spoelstra face parte din organizaţia celor de la Heat de mai bine de 20 de ani, iar echipa din Miami doreşte să îl păstreze pentru anii ce urmează. Cele două părţi s-au înţeles în principiu asupra prelungirii contractului duminică. Acesta este în prezent antrenorul cu cea mai lungă perioadă la cârma unei echipe din conferinţa de est – din 28 aprilie, 2008 – şi al doilea din întreaga ligă nord-americană de baschet, după Gregg Popovich – ambii şi-au petrecut întreaga carieră de până acum la o singură echipă: Miami Heat, respectiv San Antonio Spurs.
Americanul şi-a început cariera la Miami Heat ca video-coordonator, de unde a promovat la rolul de antrenor secund al legendarului Pat Riley, care în 2008 a preluat poziţia de manager general în cadrul echipei, oferindu-i lui Spoelstra şansa de a se afirma din postura de antrenor principal. Criticat de mulţi şi considerat veriga slabă în primii săi doi ani de la începutul erei „Big Three”, acesta a devenit treptat considerat unul dintre cei mai buni antrenori din NBA. El a reuşit să maximizeze potenţialul lui LeBron James şi al unei echipe cu alte două superstaruri (Dwyane Wade şi Chris Bosh) şi câţiva aruncători foarte buni de la distanţă reuşind în aceleaşi timp să ţină în frâu perfect un vestiar în care orgoliile puteau destrăma echipa. Riley a declarat recent că „doreşte să îl păstreze pe Spo pentru încă mult, mult timp.”
Erik Spoelstra înregistrează 260 de victorii şi 134 de înfrângeri cu Miami Heat de la începutul carierei sale şi 170-60 de la începutul erei trio-ului format de LeBron James, Dwyane Wade şi Chris Bosh. Acesta are 50 de victorii şi 29 de înfrângeri în play-off de-a lungul carierei (46-21 în era „Big Three”). În ultimii trei ani a calificat echipa într-o finală şi a câştigat două titluri NBA, decizia de a-l păstra pe acesta în cadrul echipei fiind una foarte uşor de făcut pentru cei din cadrul echipei Miami Heat. Este un antrenor tânăr, echilibrat şi foarte bun.
U-BT Cluj-Napoca o învinge pe Baxi Manresa, după un meci controlat de la un...
Victorie fără emoții pentru U-BT Cluj împotriva lui Studentski Centar
Mihai Silvășan: „Sunt extrem de fericit și mândru de această victorie. Și-a...
Victorie fără emoții pentru U-BT Cluj împotriva lui Studentski Centar
U-BT Cluj-Napoca o învinge pe Baxi Manresa, după un meci controlat de la un...
Mihai Silvășan: „O echipă competitivă, care va veni aici să-și vândă scump...
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!