Olympiakos semnează un fost campion din NBA în 2014
4 ore în urmăCorona Brașov încheie o serie de două înfrângeri consecutive după victoria de la Galați
4 ore în urmăVictorie fără emoții pentru CSA Steaua București în fața lui Rapid București
5 ore în urmăDinamo revine pe final pentru a câștiga cu FC Argeș, în primul meci al sezonului în Ștefan cel Mare
6 ore în urmăCSU Sibiu ajunge la trei victorii consecutive
6 ore în urmăEttore Messina, unul dintre cei mai bine cotaţi antrenori în baschetul masculin de pe bătrânul continent şi-a dat acordul pentru a lucra în staff-ul tehnic al lui Mike Brown (41 ani), noul antrenor principal al lui Los Angeles Lakers. Deocamdată informaţia nu a fost oficializată de către clubul patronat de Jerry Buss.
Potrivit publicaţiei italiene www.rivistaNBA.com, Messina (52 ani, foto) va lucra pe postul de consultant al antrenorului principal. De asemenea, în cadrul respectivului articol se specifică faptul că specialistul italian va activa pe un post full-time.

Messina şi Brown împărtăşesc o amiciţie lungă de aproape un deceniu, tehnicianul american fiind un oaspete constant al italianului în fiecare vară pentru câteva săptămâni.
Mike Brown a devenit cunoscut în liga profesionistă nord-americană în calitate de antrenor asistent la Washington Wizards, San Antonio Spurs şi Indiana Pacers, pentru ca în anul 2005 să fie numit în funcţia de antrenor principal al lui Cleveland Cavaliers. Avându-l la dispoziţie pe LeBron James, Brown a condus gruparea din statul Ohio spre finala NBA în sezonul 2006/07, obţinând alte două calificări în finala Conferinţei Est.
În sezonul 2010/11, Brown nu a activat în NBA. El a fost desemnat drept noul antrenor principal al lui Los Angeles Lakers, una dintre cele mai titrate echipe din istoria ligii profesioniste, după încheierea sezonului 2010/11 pentru gruparea californiană. El îi urmează în funcţie lui Phil Jackson, cel mai titrat antrenor din istoria baschetului profesionist şi totodată una dintre cele mai carismatice personaje din lumea sportului american.
Ettore Messina a cucerit de patru ori Euroliga masculină (câte două cu Kinder Bologna şi CSKA Moscova), având şase finale disputate în calitate de antrenor principal al unei echipe de Euroligă. El a pregătit ultima dată pe Real Madrid, între august 2009 şi martie 2011, prezentându-şi demisia după ce formaţia madrilenă a izbutit a doua calificare consecutivă în sferturile de finală ale Euroligii sub comanda sa.
Pe de altă parte, deşi era favoritul fanilor echipei de a prelua funcţia de antrenor principal, Brian Shaw nu va mai face parte din staff-ul lui Lakers. Shaw a petrecut ultimii 11 ani alături de formaţia din California, cucerind trei titluri în calitate de jucător şi altele două ca şi asistent al lui Phil Jackson. El a fost unul dintre cei trei posibili succesori ai lui Jackson, dar din câte se pare conducerea administrativă a clubului californian a omis să îl anunţe de faptul că nu a fost preferat pentru funcţia de antrenor principal.
Staff-ul tehnic al lui Los Angeles Lakers în sezonul 2011/12 ar putea fi completat de următorii: Chuck Person, John Kuester, Tim Grgurich. Cel din urmă se află actualmente în staff-ul lui Dallas Mavericks, echipă care a eliminat pe Lakers în playoff-ul acestui sezon competiţional şi finalistă a ligii. De asemenea, e posibil ca Mike Malone să fie inclus, în cazul în care nu va obţine un post de antrenor principal la o altă echipă din NBA.
Astfel, este foarte probabil ca aventura americană a unuia dintre cei mai bine pregătiţi antrenori din baschetul european să demareze pe un post de consultant/asistent, scopul acestuia fiind acela ca, în cele din urmă, să devină primul antrenor principal european din NBA.
U-BT Cluj primește un ajutor nesperat de la Hamburg Towers în lupta pentru...
Câți spectatori au fost prezenți la meciul dintre U-BT Cluj și Dubai Basket...
U-BT Cluj-Napoca pierde la Ljubljana, după un meci nebun cu Cedevita Olimpi...
U-BT Cluj-Napoca pierde la Ljubljana, după un meci nebun cu Cedevita Olimpi...
CSM CSU Oradea pierde la Sarajevo și își ia adio de la playoff-ul FIBA Euro...
U-BT Cluj primește un ajutor nesperat de la Hamburg Towers în lupta pentru...
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!