Vremea nefavorabilă din Statele Unite ale Americii încurcă programarea meciurilor din NBA
9 ore în urmăPrestație impresionantă pentru Emi Cățe, în eșecul din thriller-ul cu dubla campioană din Champions League
9 ore în urmăIanuarie este cu siguranță luna lui Kevin Durant
13 ore în urmăJusuf Nurkic scrie o nouă pagină de istorie pentru Utah Jazz
14 ore în urmăNebojsa Vidic obține prima victorie cu GTK Gliwice în campionatul Poloniei
16 ore în urmă
Gilbert Arenas, unul dintre cei mai reprezentativi baschetbaliști ai lui Washington Wizards din ultimul deceniu, plănuiește să revină în NBA. În vârstă de 31 de ani, "Agent Zero" a mărturisit presei de peste ocean că nu se gândește să pună ghetele în cui, dorind să joace chiar și în actuala stagiune.
Deși actualmente nu este legitimat la nicio formație, fundașul primește anul acesta un salar în valoare de 22,346,536 $ de la Orlando Magic, grupare ce l-a pus pe liber în 2011. După aventura în Florida, Arenas și-a încercat norocul la Memphis Grizzlies, însă fără succes, el ajungând în cele din urmă în China.
Absolvent al Colegiului Arizona, Gilbert a fost draftat în 2001 din runda a doua de Golden State Warriors. Ulterior, el s-a dovedit a fi una dintre surprizele plăcute ale competiției nord-americane, conducătorul de joc având medii ale carierei de 20.7 puncte, 5.3 pase decisive și 3.9 recuperări. Arenas a bifat 552 de prezențe în NBA și a participat de trei ori la All Star Game, în perioada 2005-2007.
*Foto: zimbio.com
U-BT Cluj primește un ajutor nesperat de la Hamburg Towers în lupta pentru...
U-BT Cluj-Napoca pierde la Ljubljana, după un meci nebun cu Cedevita Olimpi...
CSM CSU Oradea pierde la Sarajevo și își ia adio de la playoff-ul FIBA Euro...
U-BT Cluj-Napoca pierde la Ljubljana, după un meci nebun cu Cedevita Olimpi...
CSM CSU Oradea pierde la Sarajevo și își ia adio de la playoff-ul FIBA Euro...
U-BT Cluj primește un ajutor nesperat de la Hamburg Towers în lupta pentru...
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!