Stiri

NBA – Kings ar putea rămâne în Sacramento

Cătălin Cincu

Cătălin Cincu
27.03.2013

Consiliul din Sacramento a luat o decizie finală privind păstrarea echipei locale de baschet, Kings, în oraș. Primarul capitalei Californiei, Kevin Johnson, el înuși fost jucător în NBA,  a aprobat construirea unei arene de 18.500 de locuri. Aceasta va fi ridicată în locul unui mall de cumpărături și va costa 448 de milioane de dolari.

O parte din costuri va fi acoperită de un grup de investitori printre care se numără Vivek Ranadive, CEO la compania de software TIBICO, Mark Mastrov, fondatorul lanțului de săli de fitness 24 Hour Fitness, Ron Burkle, coproprietarul echipei de hochei Boston Bruins și Paul Jacobs, CEO la compania Qualcomm. Restul banilor vor fi asigurați de primăria orașului.

Singurul pas care a mai rămas de făcut este prezetarea ofertei în fața comitetului NBA săptămâna viitoare. Dacă liga va accepta, arena va fi construită la Sacramento și va anula cealaltă propunere, venită din partea familiei Maloof. Oamenii de afaceri de origine libaneză, actualii proprietari ai lui Kings, au făcut o ofertă publică în ianuarie pentru mutarea francizei în Seattle. Familia Maloof a mai avut o tenatativă de a schimba orașul echipei în 2011, când a vrut să ducă formația în Anaheim.

“Vrem ca oamenii din Seattle să aibă o echipă, le urăm toate bune, dar vrem să păstrăm ce-I al nostru. Vom merge la New York pentru a vorbi despre viabilitatea acestei tranzacții și despre povestea de dragoste pe care o avem cu echipa noastră”, a precizat primarul Kevin Johnson în urma conferinței de presă.

Dacă va fi construită, noua arenă ar putea găzdui, pe lângă meciurile de baschet, și partide de hochei sau concerte și evenimente. Ea ar putea fi inclusă pe lista altor mari proiecte care au revitalizat zone urbane din Statele Unite, precum Staples Center din Los Angeles sau noul Barclays Center, unde Brookyln Nets a început să joace din acest sezon.

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!