Pentru al optulea sezon consecutiv, CSM Oradea va evolua în grupele FIBA Europe Cup
16 minute în urmăMihai Silvășan: „Trebuie să încercăm să fim cea mai bună variantă a noastră”
49 minute în urmăU-BT Cluj-Napoca și CSO Voluntari se duelează pentru Supercupa României la Brașov
1 oră în urmăCSM Oradea a fost eliminată de Antwerp Giants, în primul tur al preliminariilor din Champions League
3 ore în urmăKevin Durant intenționează să joace la Jocurile Olimpice din 2028
8 ore în urmăSeara trecută s-a mai consumat încă un episod din duelul celor mai bune echipe din Divizia Atlantică. Boston Celtics a primit pentru a doua oară în acest sezon vizita lui New York Knicks, după ce prima partidă disputată pe TD Garden a fost câştigată de newyorkezi. Oaspeţii au reuşit să se impună din nou, la finalul partidei scorul fiind 100-85.
A durat mai bine de 2 minute până ce Carmelo Anthony a spart gheaţa şi a marcat primul coş al meciului. Celtics a replicat imediat, printr-o lovitură de 3 a lui Paul Pierce, după care punctele continuat să vină. Cele două echipe şi-au pasat conducerea, pentru ca în finalul primului sfert Knicks să deţină un avantaj de 4 puncte (28-24). Deşi Boston a condus în primele minute ale părţii secunde, oaspeţii au reuşit să revină la cârma jocului şi să se distanţeze considerabil. La un moment dat, scorul era de 49-35 pentru Knicks. La pauza dintre jumătăţi, tabela arăta 58-44. Celtics a fost incapabilă să revină, reuşind să reducă diferenţa la maxim 7 puncte. La finalul sfertului al treilea, echipa din Boston era la 15 puncte în spate (69-84). Aceeaşi diferenţă a fost înregistrată şi la finalul partidei, iar Knicks şi-a adjudecat victoria cu 100-85.
J.R. Smith a fost omul meciului pentru Knicks, deşi a venit de pe bancă. Fundaşul a marcat 32 de puncte şi a efectuat 7 recuperări. O performanţă notabilă a fost şi cea a lui Carmelo Anthony, jucătorul adus la New York în 2011 pentru a face din Knicks cea mai bună echipă a diviziei Atlantice. „Melo” a înscris 29 de puncte şi a avut 9 recuperări.
Celtics a replicat prin Jeff Green, înlocuitorul provizoriu al lui Kevin Garnett. Extrema de forţă a încheiat partida cu 19 puncte, 10 recuperări şi 6 pase decisive. Paul Pierce a avut 16 puncte, 6 assist-uri şi 6 recuperări.
Pierce a fost singurul jucător reprezentativ al echipei din Boston care a jucat şi în sezoanele trecute împotriva lui Knicks, având în vedere că Rondo şi Garnett sunt accidentaţi, iar Ray Allen joacă în prezent la Miami.
„A fost o victorie importantă pentru noi, mai ales aici, pe această arenă. Ştiam cât de greu poate fi, având în vedere că ei joacă foarte bine în faţa propriilor fani. Spune multe despre echipa noastră la ora actuală”, a declarat Carmelo Anthony.
În urma acestei victorii, Knicks iese triumfătoare în ambele meciuri desfăşurate în Boston în acest sezon, performanţă pe care nu a mai atins-o din 2003-2004. Formaţia din New York ajunge la a 5-a victorie consecutivă, în timp ce Celtics a suferit 5 înfrângeri la rând. Formaţia de pe TD Garden este la al doilea eşec consecutiv în faţa propriilor fani, după ce avusese o serie de 11 victorii lan rând „acasă”.
New York Knicks îşi menţine prima poziţie în Divizia Atlantică şi urcă pe 2 în Est, iar Celtics este pe 3 în aceeaşi divizie şi pe 7 în conferinţă.
SPECIAL. Ascensiunea lui Alperen Șengun, văzută prin ochii personalităților...
Pentru a doua oară în istorie, Germania devine campioana europeană la basch...
Ergin Ataman consideră că Giannis Antetokounmpo nu este un jucător dificil...
CSM Oradea a fost eliminată de Antwerp Giants, în primul tur al preliminari...
Grecia a obținut medalia de bronz la Campionatul European din 2025
SPECIAL. Ascensiunea lui Alperen Șengun, văzută prin ochii personalităților...
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!