Stiri

NBA - Miami Heat își păstrează titlul

Bogdan Isailă

Bogdan Isailă
21.06.2013

 

Miami Heat reușește pentru prima oară în istoria sa să lege două victorii consecutive în Finala NBA. Formația din Florida s-a impus în meciul decisiv de la American Airlines Arena cu scorul de 95-88 după o prestație deosebită a lui LeBron James. San Antonio se recunoaște învinsă tot pe final și acum regretă că au scăpat meciul 6 printre degete. În același Spurs îți strică statistica de invincibilitate în finalele NBA, în precedentele patru disputate texanii au triumfat.

Prima repriză a meciului a fost realmente una echilibrată. Ambele echipe au simțit presiunea iar jocul lor a fost îndreptat spre defensivă. Primul sfert al confruntării a fost cel mai slab din această finală din punct de vedere ofensiv. 18-16 arăta tabela după prima secvență, scor în favoarea gazdelor. În sfertul secund parcă echipele s-au dezmorțit puțin și au început să plimbe mai bine mingea și să marcheze mai mult. La pauză se intra cu scorul de 46-44 iar LeBron James își anunța deja prestaţia magnifică, cu 15 puncte marcate în primele 24 de minute ale partidei. În actul trei s-a mers cap la cap, existând multe momente în care avantajul trecea de la tabără la alta după fiecare atac. Și sfertul trei era încheiat în avantaj de către echipa gazdă după un coș de trei puncte cu panoul al lui Mario Chalmers înainte ca sirenă să anunțe finalul timpului de joc al sfertului. San Antonio avea deficit minim înaintea ultimului sfert al sezonului, scor 72-71. Actul patru a fost unul deosebit de antrenant și de tensionat pentru fanii celor două echipe. Miami dădea impresia că se poate desprinde însă San Antonio se agăța de fiecare posesie pentru a ține aproape. În a doua jumătate a sfertului au existat multe momente cheie. Prima fază importantă a fost marcarea unei triple a lui Ginobili care înjumătățea avansul gazdelor cu 4 minute și 20 de secunde înainte de final, 85-82. Danny Green fură o minge la repunerea următoare efectuată de Dwyane Wade dar după un schimb de pase cu Ginobili nu reușește să egaleze de la mare distanță. Shane Battier răspunde cu o triplă după ce fiecare echipă mai irosise câte un atac. Tim Duncan transformă un three-point-play și din nou Spurs e la o singură posesie în urmă. După un time-out cerut de Spoelstra Wade înscrie simplu de sub panou. Kawhi Leonard cu o triplă dinamitează finalul 90-88 cu fix 2 minute rămase. După o sarabandă de ratări din partea ambelor echipe pe fondul unor apărări agresive se consumă și momentul cheie al meciului. Punctul culminant l-a constituit ratarea lui Tim Duncan înainte cu 27 de secunde până la final când nu a putut egala. Timy era apărat de Battier un jucător mai scund și tocmai cel mai bun apărător însă veteranul Duncan a ratat după ce a jucat bine acțiune de pivot și a ratat și tip-in-ul. Apoi texanii i-au trimis pe elevii lui Spoelstra la libere în încercare de revenire însă deznodământul era clar, Miami Heat campioană pentru al doilea sezon consecutiv după victoria cu scorul de 95-88.

De departe LeBron James a fost MVP-ul meciului și totodată a finalei, în această seară el a marcat 37 de puncte, a recuperat 12 mingi și a pasat decisiv de în 4 rânduri. Dwyane Wade a marcat la rândui 23 de puncte și a recuperat 10 mingi. Shane Battier a fost de-a dreptul un monstru de la distanță cu 6 reușite din 8 încercări după ce înaintea acestei finale procentajul său de la distanță în playoff era pe la 22%. Astfel Battier a marcat 18 puncte toate după aruncări de la distanță. Un fapt interesant îl reprezintă faptul că Chris Bosh nu a punctat deloc în această partidă deși s-a aflat pe parchet aproape jumătate de oră.

Pentru San Antonio Spurs, Tim Duncan a fost pilonul de rezistență în acest meci. Duncan a marcat 24 de puncte și a recuperat 12 mingi. Kawhi Leonard a fost și el la înălţime cu 19 puncte și 16 recuperări, tânărul texan a înregistrat un nou double double. Dacă Ginobili și-a crescut jocul în acest meci, reușind 18 puncte, Tony Parker a regresat și ofensiv nu și-a ajutat foarte mult echipa, doar 10 puncte și 4 pase decisive.

Așadar Miami Heat sub comanda lui Erik Spoelstra și sub îndrumarea de pe parchet a lui LeBron James izbutește să obțină trofeul Larry O’Brian pentru al doilea an la rând. LeBron confirmă că nu degeaba este cel mai bun marcator în meciurile eliminatorii din playoff și face din nou un meci cât un titlu. Wade și Haslem sunt jucătorii care au contribuit la toate cele 3 trofee NBA din istoria echipei din Florida. Dacă e să trecem în tabăra adversă amărăciunea este mare deși Gregg Popovich la final era zâmbitor și felicita câștigătorii. Nu doar faptul că Spurs a pierdut finala așa cum a pierdut e un lucru de regretat ci poate și faptul că în Alamo City s-a încheiat un ciclu. Este greu de crezut că Ginobili Duncan și Parker vor mai jucă împreună vreo finală. În final aș vrea să concluzionez poate cu o sintagmă, am putut urmări o finală cu un nivel al baschetului extraordinar în care niciuna dintre echipe nu merita să piardă.

NBA - LeBron James este MVP-ul finalei

1 comentariu la aceasta stire:
  • U BT Cluj-Napoca callycally :

    felicitari
    Am urmarit articolele tale pe tot parcursul finlaei. Felicitari pentru ele, si Go HEAT! :D

    cu 12 ani în urmă (21.06.2013) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!