Seară surprinzătoare în EuroLigă. O echipă din fruntea clasamentului pierde neașteptat
4 ore în urmăÎncă un conducător de joc ex-NBA naturalizat de Turcia
5 ore în urmăVIDEO. Cooper Flagg, prestație legendară în duelul cu rivalul din lupta pentru ROTY, Kon Knueppel
7 ore în urmăCum educăm copiii sportivi?
7 ore în urmăDonovan Ivory revine în LNBM și va evolua pentru CS Vâlcea
7 ore în urmă
Cleveland Cavaliers au ajuns la un acord cu antrenorul Mike Brown. Tehnicianul concediat de către Los Angeles Lakers în cursul actualului sezon competițional se întoarce la echipa alături de care a jucat o finală NBA.
Potrivit presei americane, proprietarul lui Cavs, Dan Gilbert, a fost impresionat de munca depusă de către Brown în perioada 2005-2010 alături de această echipă. Deși în vizor au fost antrenori mai titrați, precum Phil Jackson sau Mike Krzyzewski, niciunul dintre aceștia nu a fost contactat de către club. De altfel, înțelegerea a fost numită drept o strângere de mână. Cu alte cuvinte contractul urmează să fie semnat.
În vârstă de 43 ani, Brown este un antrenor respectat pentru pregătirea sa din punct de vedere tactic și pentru modul în care își construiește defensiva. În paralel a fost aspru criticat la unison de presă și fani pentru lipsa de imaginație și inspirație în ceea ce privește faza ofensivă.
Brown a studiat la nivel de liceu în Germania, fiind absolvent al universității San Diego. Cariera lui Mike a demarat imediat după absolvirea studiilor superioare, în 1992. El a petrecut cinci ani în staff-ul tehnic al lui Denver Nuggets.
În 1997 a fost numit antrenor asistent la Washington Wizards, pentru ca între 2000 și 2003 să ocupe o funcție similară la San Antonio Spurs, sub îndrumarea lui Gregg Popovich. În 2003 i s-a alăturat lui Rick Carlisle, la Indiana, iar în 2005 a fost numit antrenor principal la Cleveland Cavaliers.
Alături de LeBron James, Brown a condus echipa din Ohio în finala NBA, cel mai bun rezultat din istoria francizei. A petrecut cinci sezoane alături de acest club, pentru ca în 2011 să fie numit drept succesor al lui Phil Jackson, la Los Angeles Lakers. În noiembrie 2012 a fost concediat, după ce californienii au pierdut patru din primele cinci meciuri ale sezonului regulat.
În 481 meciuri ca antrenor principal, Brown are 314 victorii și 167 înfrângeri pentru un procentaj de succes de 65%. De asemenea, are 83 de meciuri în playoff și s-a calificat în fazele eliminatorii ale NBA în fiecare sezon. Pe lângă finala NBA din 2007, Mike are o finală de conferință (semifinală) și patru semifinale de conferință (sferturi de finală).
În sezonul 2012/13, conduși de Byron Scott, Cavaliers au ocupat locul 13 în Conferința Est, cu 24 victorii și 58 înfrângeri.
U-BT Cluj-Napoca pierde dramatic duelul cu BAXI Manresa, la capătul unui fi...
Cum poate U-BT Cluj să încheie sezonul regulat din EuroCup pe locul 4
PRO TV a cumpărat drepturile de televizare pentru Euroligă
U-BT Cluj-Napoca pierde dramatic duelul cu BAXI Manresa, la capătul unui fi...
Reacție fermă după eșecul de la Manresa: „Totul s-a schimbat după acel faul...
Mihai Silvășan: ,,Avem nevoie de această victorie. Mergem încrezători”
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!