Stiri

NBA - Oklahoma City Thunder spulberă pe Bulls!

Bogdan Isailă

Bogdan Isailă
25.02.2013

Duminică noaptea, Chicago Bulls a făcut o vizită la Chesapeake Energy Arena, pentru a da piept cu finalista de anul trecut, Oklahoma City Thunder. Gazdele aveau o linie bună de clasament cu 41 de victorii și 15 înfrângeri pe când Bulls strânse-se până atunci 32 de victorii și 24 de înfrângeri. OKC avea până la acest meci un record de 22-4 pe teren propriu iar Chicago în deplasare reușise 17 victorii și 11 înfrângeri.

Meciul a avut un debut echilibrat, fiecare echipă reușind marcheze câteva coșuri până când Thunder a început să își impună jocul iar la finalul primului sfert avea un avantaj de 8 puncte, 24-16. A doua perioadă de joc s-a desfășurat pe aceiași linie în care gazdele se aflau la conducerea jocului, reușind să mai adauge 5 puncte înainte de pauza mare, scor 49-36. Performer-ul primei reprize a fost fundașul gazdelor Russell Westbrook care a înscris 13 puncte în prima repriză. După pauză toată lumea se aștepta ca formația condusă de Tom Thibodeau să aibă o revenire care să le dea șanse pe final la victorie, însă sfetul 3 a fost un dezastru în care apărare oaspețiilor a fost lipsită de energie iar Thunder a profitat și și-a dublat avantajul de la pauza mare. În ultima perioadă de joc Bulls nu a mai fost la chinul din primele 3 sferturi și datorită faptului că Scott Brooks a trimis pe parchet jucătorii care de obicei nu prind foarte multe minute, dar cu toate astea și ultimul sfert a fost câștigat tot de City Thunder cu scorul 22-18 făcând ca diferența după ultima sirenă să fie de 30 puncte pentru gazde, 102-72.

Cel mai bun jucător al gazdelor a fost Russell Westbrook cu 23 de puncte, o recuperare, 3 pase decisive, o intercepție și un +27 la eficiență. Această performanță excelentă a fost asistată de evoluțiile consistente ale lui Kevin Durant 19 puncte, 16 recuperări, 6 pase decisive și Serge Ibaka 17 puncte, 10 recuperări și 3 capace. La echipa din Chicago nimeni nu a avut o seară de excepție, cei mai buni marcatori fiinde Luol Deng și Nate Robinson cu 13 puncte însă coeficientul eficienței pentru ambii a fost unul dezastros -22 respectiv -23.

Chicago Bulls a avut procentaje execrabile care nu i-au permis să pună probleme lui Durant și compania, ei având un procentaj de 29,1 % la 2 puncte și 22.2% la 3 puncte doar de linia de libere marcând rezonabil și anume 75% din aruncări. Așadar, revenirea lui Derrick Rose pare a fi salvarea echipei care în anii 90 domina liga profesionistă de baschet nord american.

„Mi-aș fi dorit să am mai multe aruncări, dar am încercat să fac alte lucruri pentru a-mi ajuta echipa (16 recuperări).” a declarat Kevin Durant la finalul meciului.

Acest meci a fost al 95-lea consecutiv care se joacă cu casa închisă, astfel la meciul de noaptea trecută au asistat 18.203 de spectatori.

Pentru Bulls urmează trei partide pe teren propriu cu Cleveland, Philadelphia și Brooklyn pe când OKC întâlnește miercuri tot acasă pe New Orleans, apoi deplasându-se vineri în Denver și duminică la Staples Centre pentru confruntarea cu LA Clippers.

Foto: nba.com 

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!