Victorie fără probleme pentru CSM Oradea împotriva Coronei Brașov
15 ore în urmăU-BT Cluj-Napoca o învinge pe Baxi Manresa, după un meci controlat de la un capăt la altul
15 ore în urmăMihai Silvășan: „O echipă competitivă, care va veni aici să-și vândă scump pielea”
1 zi în urmăDinamo Sassari, următoarea provocare pentru CS Vâlcea 1924 în FIBA Europe Cup
1 zi în urmăNico Harrison, omul care l-a „exilat” pe Luka Doncic din Dallas, la un pas de a fi demis
1 zi în urmă
După mai multe runde de negocieri, Los Angeles Clippers și Boston Celtics au ajuns la un acord cu privire la trecerea tandemului Doc Rivers - Kevin Garnett în California.
La un moment dat negocierile au intrat în pas, iar cele două echipe s-au retras și se părea că Doc Rivers nu dorește să mai revină pe banca lui Boston. Cluburile au reluat negocierile și s-a ajuns la un acord.
Astfel, Rivers și Garnett vor ajunge în Los Angeles în schimbul lui DeAndre Jordan, respectiv a unor opțiuni în primul tur al NBA Draft. Cert este că afacerea nu poate fi realizată într-o singură etapă pentru a primi acordul NBA.
Contractul de antrenor al lui Rivers nu poate fi transferat, însă opțiunile în NBA Draft reprezintă o compensație pentru rezilierea contractului cu Celtics. În schimb, salariile și contractele lui Garnett și Jordan permit un simplu schimb de jucători.
Din câte se pare Clippers au insistat pentru această afacere întrucât a fost condiția esențială impusă de către Chris Paul, care este agent liber. El își va prelungi contractul cu californienii dacă Rivers și Garnett ajung în Los Angeles. De notat că echipa din California va trebui să achite și suma de 3.5 milioane dolari către DeAndre Jordan.
U-BT Cluj-Napoca o învinge clar pe Borac Cacak
Denis Bădălău: „Nu am venit aici doar să admir istoria lor, am venit să o s...
U-BT Cluj-Napoca o învinge pe Baxi Manresa, după un meci controlat de la un...
U-BT Cluj-Napoca o învinge clar pe Borac Cacak
U-BT Cluj-Napoca o învinge pe Baxi Manresa, după un meci controlat de la un...
Saulius Kulvietis, la cea mai bună prestație în echipamentul lui U-BT
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!