CSM Oradea câștigă la pas duelul cu CS Vâlcea 1924
1 oră în urmăSCM Timișoara mai câștigă un meci acasă, contra lui CSU Sibiu
2 ore în urmăSCM U Craiova revine în ultimele minute pentru a câștiga meciul cu Steaua București
2 ore în urmăCSM Târgu Mureș tremură pe final, dar câștigă cu Petrolul Ploiești
2 ore în urmăDinamo o învinge din nou pe Rapid, de această dată chiar în Giulești
3 ore în urmă 
Dallas Mavericks a ajuns la o înţelegere verbală cu Samuel Dalembert, acesta din urmă urmând să devină noul pivot titular al echipei. Semnarea contractului este doar o formalitate - "Nu este semnat nimic, dar ne-am înţeles în aproape toate privinţele. Samuel va aduce un plus echipei în ceea ce priveşte recuperările şi capacele," spune Mark Cuban, patronul texanilor.
Veteranul în vârstă de 32 ani, 2.11 metri şi 113 kilograme a jucat în ultimul sezon pentru Milwaukee Bucks, jucând doar 47 de meciuri din care doar 23 ca titular şi a înregistrat 16.3 minute pe meci, 6.7 puncte, 5.9 recuperări şi 1.1 capace. Cea mai mare parte a petrecut-o alături de cei de la Philadelphia 76ers, de la debutul său din 2001 până la finalul sezonului 2009-2010, urmând apoi să evolueze şi pentru Sacramento Kings (2010-2011) şi Houston Rockets (2011-2012). Per total, în carieră, Samuel Dalembert înregistrează 25.2 minute pe meci, 8.0 puncte, 8.1 recuperări şi 1.8 capace.
Dalembert urmează să fie înlocuitorul lui Chris Kaman, plecat la Los Angeles Lakers, după ce Dallas a pierdut lupta cu Houston Rockets pentru Dwight Howard şi s-au retras din cursa pentru urmărire a lui Andrew Bynum. Echipa texană s-a întâlnit în Las Vegas şi cu Greg Oden, dar discuţiile nu sunt încă deloc avansate.
U-BT Cluj primește un ajutor nesperat de la Hamburg Towers în lupta pentru...
Paris Basketball a obținut cea mai categorică victorie din istoria campiona...
Clasamentul în Euroligă s-a divizat
U-BT Cluj primește un ajutor nesperat de la Hamburg Towers în lupta pentru...
Mihai Silvășan: ,,Avem nevoie de această victorie. Mergem încrezători”
Vești bune pentru fanii lui Panathinaikos Atena
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!