Victorie fără probleme pentru CSM Oradea împotriva Coronei Brașov
8 ore în urmăU-BT Cluj-Napoca o învinge pe Baxi Manresa, după un meci controlat de la un capăt la altul
8 ore în urmăMihai Silvășan: „O echipă competitivă, care va veni aici să-și vândă scump pielea”
1 zi în urmăDinamo Sassari, următoarea provocare pentru CS Vâlcea 1924 în FIBA Europe Cup
1 zi în urmăNico Harrison, omul care l-a „exilat” pe Luka Doncic din Dallas, la un pas de a fi demis
1 zi în urmă 
Finala NBA din acest sezon a debutat la American Airlines Arena, Miami, Florida, acolo unde campioana în exercițiu își apăra terenul propriu și trofeul din sezonul precedent în fața cvadruplei campioane, San Antonio Spurs.
Partida a început cu un slam dunk de efect al lui Dwyane Wade, ca mai apoi Spurs să reușească un parțial de 9-0 care l-a forțat pe Eric Spoelstra să ceară time-out. După timpul de odihnă cerut de gazde, meciul a luat-o pe făgașul normal acela a unui meci echilibrat iar după primul sfert tabela arăta scorul de 24-23. Actul secund a părut a fi unul la îndemâna lui Miami care la un moment dat ajunseseră la 8 puncte avantaj. Pe final formația din Texas a strâns puțin rândurile și în urma reușitei din ultima secundă a lui Tim Duncan, Spurs avea un deficit de doar 3 puncte la pauză, scor 52-49. În cea de-a treia secvență a meciului cele două echipe au dat-o la pace, dacă putem spune așa pentru că acest s-a terminat cu un scor egal la 20. Sfertul decisiv a început promițător pentru echipa vizitatoare care a revenit la conducere cu 7 minute până la final, scor 78-79, postura în care nu s-au mai aflat din primul sfert. Heat au părut puțin obosiți pe final, ei venind după o serie de 7 partide contra celor de la Pacers. Spurs au profitat și cu 2 minute 13 secunde rămase până la ultima sirenă aveau un avantaj de 7 puncte 81-88. Totuși LeBron&co au remontat deficitul și înainte cu 31 secunde înainte de final erau încă în meci, scor 88-90. A urmat însă o fază absolut incredibilă, cu un Tony Parker care a marcat în ultima secundă după ce fusese apărat excelent de jucători lui Miami și chiar făcuse cunoştinţă cu podeaua înainte cu 3 secunde ca atacul să expire. A fost lovitura care a pus punct partidei în care San Antonio Spurs s-a impus scorul de 92-88.
Tony Parker a fost omul meciului, francezul a marcat 21 de puncte și a pasat decisiv de 6 ori. Și alți doi coechipieri ai fundașului s-au remarcat printr-un double double fiecare, Tim Duncan 20 de puncte, 14 recuperări iar Kawhi Leonard 10 puncte și 10 recuperări. LeBron James a fost magistral pentru formația sa însă nu a fost îndeajuns și pentru victorie. The King a izbutit un triple double, cu 18 de puncte marcate, 18 mingi prinse la panou și 10 pase decisive.
Coșul decisiv al partidei:
Așadar, Miami Heat începe această finală la fel cum a făcut și sezonul trecut, cu o înfrângere doar că atunci nu beneficia de avantajul terenului propriu. Interesant este faptul că Miami nu a pierdut în acest Play-off când domina lupta sub panou, iar acum Spurs a distrus acest „mit” în urma acestei victorii. Duelul la recuperări a fost de 46-37 pentru Heat. Un alt factor care poate fi considerat decisiv în victoria texanilor este 5-ul extrem de mic pe care Gregg Popovich l-a trimis pe parchet în ultimele minute. Tim Duncan era singurul om înalt iar lângă el apăreau trei fundași și o extremă, lucru care a pus în mare dificultate apărarea gazdă.
Meciul 2 al finalei se va desfășura duminică noapte cu începere de la 3:00, tot la American Airlines Arena și va transmis în direct de către Dolce Sport.
U-BT Cluj-Napoca o învinge clar pe Borac Cacak
Denis Bădălău: „Nu am venit aici doar să admir istoria lor, am venit să o s...
BAXI Manresa, față în față cu U-BT Cluj pentru prima oară în istorie
U-BT Cluj-Napoca o învinge clar pe Borac Cacak
U-BT Cluj-Napoca o învinge pe Baxi Manresa, după un meci controlat de la un...
Saulius Kulvietis, la cea mai bună prestație în echipamentul lui U-BT
2 comentarii la aceasta stire:
Erata
cu 12 ani în urmă (07.06.2013) RaspundeCampioana ... l-a condus* sau
Heat...nu au* putut castiga...
Ori acordam cu subiectul, ori schimbam subiectul :)
Quetz
cu 12 ani în urmă (08.06.2013) RaspundeDaca tot faci pe grammar nazi'u, stapaneste'ti bine ''meseria''. E "Heat... nu a putut castiga''. Se refera la ECHIPA Heat, nu la jucatori. Sa iti fac o demonstratie: "ECHIPA Heat... nu a putut castiga''. Eu zic sa schimbi subiectul, nu e de tine..
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!